Chiar ai trezit fără să ştii în mine
cu-n zâmbet hergheliile de gând
ce rătăcesc şi-acum prin zări străine,
cu vântu-n coame, viu şi galopând
în căutarea unei albe file
pe care să-şi aştearnă-nspre apus
poemele mature sau copile.
Dând jos din şei şi verbe de nespus,
și încruntări, şi bulgări de silabe
rostogoliţi prin neaua de-nţeles,
și cratime de noapte cu podoabe
de stele ninse de subînţeles,
un amalgam de stări şi de trăire,
tu ai trezit acest dulce blestem
ca-n orice viaţă să îţi fiu iubire
să te alung mereu şi să te chem…
