Vânam răsăritul… Din arcul privirii
săgeţi somnoroase tot timpul zburau.
Presam flori de rouă-n albumu-amintirii
când paşi de speranţă mai des se scriau
pe drumul spre mare… Cu vechi alteraţii
vibram pe coline de zbucium şi dor.
Diezi de emoţii, becari de senzaţii
făceau ca urcuşul să-mi pară uşor
şi cerul aproape… Eşarfe de sete
pe glezne de vară sfios se-nnodau
dar stihuri flămânde, cu-aripi desuete
pe file de sens şi de zbor se iţeau
să-ţi cânte, să-ţi spună, să-ţi strige iubirea
ce-n pumnul poveştii abia încăpea.
Vânez răsăritul şi-acum cu privirea
avidă de tine, neliniştea mea…
