Vai, putrezește nucul, e plin de scorburi, trunchiul Și nimenea nu știe din care vremuri vine, Era bătrân când tata, la umbra lui, cu mine Stătea în miez de vară și își pleca genunchiul Rugându-se
Acasă-i locul de-nceput, îl ştii... De unde am plecat copii. Acasă-i vatra, cea de dor, Cea-n care ne-am lăsat cu-onor Bunicii, satul şi părinţii. Noi, am plecat mânaţi de soartă, Să dăm destinului ce cată.
Motive ale nefericirii și schingiuirii existenței sunt multe, însă, invidia le depășește pe toate datorită talentului său inerent de secetă expansivă. Nu te sfărâmă doar pe tine, precum de pildă ar face-o anxietatea, ci dărâmă
Aștept să-mi scrii, de parcă luna Din drumul ei s-ar fi oprit, Ca și cum s-ar fi rătăcit De stele, pentru totdeauna. Și căutând cu-înfrigurare Sub candelabrele lucind, Presară lacrimi de argint, De la luceferi,
O sărbătoare a maturității, a experienței povestite prin dans, o Gală a sincerității și a emoției, cu un mesaj tulburător: bucuria de a împărtăși e cu atât mai profundă, cu cât finalul, fie artistic, fie
Cum să-nțeleagă alții ce-i dorul românesc, Când limba lor nu știe acest cuvânt divin? De-ar căuta și-n stele și-n lună, nu-l găsesc, Căci dorul nu respiră în sufletul străin. Cum ai putea să știi tu,
Şapte zile-n săptămână, Şapte flori la mine-n mână. Luni laleaua e discretă, Mov sau albă-violetă. Marţi magnolia sususpină, După-o zi din săptămână. Miercuri margareta albă, Stă în stratul din grădină, Suspinând după lumină. Joi e-ntr-o
De unde ai pornit in lume? Esti constient ca din ziua in care te-ai nascut te indrepti cu pasi rapizi catre moarte? Inseamna ca, daca realizezi asta, esti capabil sa iti dai seama si de
Tu ai un semn de ?-n priviri Un semn al ! în trecut O ,-n prezent Și •••-n viitor. Tu ai un fel al tău, a-l nimănui Eu îți sunt doar o simplă întrebare. Tu-mi
Povestește-mi despre tine. Ce-ți trezește gându-n zori? Înspre unde și-nspre cine toată ziua-ai vrea să zbori? Povestește-mi cum se vede lumea prin ocheanul tău și povestea cât de verde ți - e în coajă? Cât
Coborâse în păsările moarte zborul să le salveze şi în umanitatea celor o mie de punți, Pădurile cerşeau pe metereze Pentru ultima dată un alt nimic umplut cu speranță, Un alt abis în ecoul unor
Lipsa încrederii nu este o maladie sau o afecțiune medicală. Nu este o cameră tenebroasă unde dăinuie frica. Și nu este aversiunea tragică cu care eroii trebuie să se confrunte. Reprezintă mai mult un popas,
Mi-e toamnă azi... Numai puțin. Și îmi zâmbește roș-gălbui, Un vechi refren... nu-l mai retin. În vârf de deal, Gutui. Mi-e toamnă azi... Numai un strop. Un colț de cer mai azuriu Acoperit de-un nor
Casa Costa-Foru redeschide o nouă încăpere în acest weekend și vă așteaptă să descoperiți Bucureștii de-altădată cu tururi ghidate, concerte și teatru. Unul dintre cele mai reprezentative spații pentru viața socio-culturală a Bucureștilor secolului al
Ce-ar fi, ca într-un basm, de dragul tău să răscolesc toți munții cu privirea și ce-ar mai fi dacă, tăcut, un semi-zeu mi-ar da în schimbul tău nemărginirea? Ar fi ciudat sau poate n-ar mai
