Poezie

Promite Nu numai mie Ci lumii întregi Că vei trăi Ca păsările primăvara Pe la ora șase în zori Chiar și atunci Când nu e îngerul Păzitor prin preajmă. Consideră că Dumnezeu Are ajutoare De 

Sunt cea mai frumoasă femeie din viaţa ta braţele-mi curg Şi miros a primăvară Nu mă întâmpla doar azi în tăcerea dreaptă Începe dorul să-ţi împletească gândurile În coşuri de cireş dulce Şi mărul ah 

Ce-ar fi sǎ taci când eu te chem… Şi doar sǎ vii agale-n pas În liniṣtea serii popas Copii-adorm frânţi într-un ceas… Sǎ te primesc într-un abis Al scrierilor-n cǎrţi promis. Ce-ar fi sǎ taci 

Stații galactice imense ne despart, Neîncăpătoare în timpul lor umil, Autobuzul, mirat, a staționat Și lumea toată apune-ncet, subtil... Tu nu m-aștepți, dar eu de când pe tine... Mi-am prins și luna-păr, dar nu mă 

Cum poate fi viața fără ea? fără prezența ei, fără atingerea ei, fără mângâierea ei… Atingându-te nu de trupul ei, de pielea ei, ci, mai mult de viața ei, cu gândurile ei, cu prezența și 

Acoperă-mi, iubito, cu palmele tot părul, E prea aproape cerul în care rătăcim, Mai zi-mi minciuni de parcă am ști tot adevărul, Avem destule vreascuri, tăceri destule știm. Mai povestește-mi, dragă, ce faci când ești 

Din vorbele cu care am pus in noi iubirea, Azi, ne-a rămas amara si crudă, nevorbirea. Ne despărţim săraci, neputincioşi în toate, Nici mâna să salute de-ar încerca, nu poate. Si grele-s ale noastre priviri 

Ai vrut să ştii prea multe din din prima seară Dar am ştiut să tac, să mă prefac , Să par un mister, să-ncerc să înşel Privirea-ţi plăcută dar iscoditoare. Acum vreau eu să te-ntâlnesc 

Îmi tremură-n oase un fior aruncat ca frunza de vântul amuțit, întunecat și-aș fi putut să te cuprind, să te văd, să te ating de n-ai fi fost așa departe-n gând și-n vis. Azi nu-mi 

Am scris pe un zid pe care-l dezbracasem de iluzii, de ganduri sau regrete. Am scris ceea ce credeam, sau poate am crezut candva, undeva in alt timp. Si am plecat fara sa intorc privirea, 

Dumnezeule, esti sus Sau te ascunzi de mine? Asculta-mi ruga mai presus De tot ce crezi ca-i bine. Trimite-un inger, zeci, o mie Cu aripi grele, cu cor de lacrimi Sa imi ridice numai mie 

Un gând încolţit-am în minte, Duioasele amintiri se sparseră-n cuvinte, Să te iubesc o viaţă aş fi vrut, Eternele iluzii de odat' au dispărut. Cu sărutări profunde chipul aş fi vrut să ţi-l acopăr, Iar 

cu braţe nesfârşite de vânt, ar vrea sa zboare deasupra cuvintelor peste cer şi pământ, peste lumile lui unde umbrele nasc tăceri fară gând. într-un zbor frânt, aripi îmi legi, de pe buze-mi culegi azi 

E vară-n părul tău, iubito, Deși cad stele, nu murim; Atâta liniște e dincolo de buze, E vara-n care ne iubim. Din ochii tăi răsare luna Pe cerul unei toamne noi; Atâta liniște e dincolo 

Din durere iti cladesc Un templu. Hai, paseste. Te-asteapta flori ce se-ofilesc Pe marmura prea rece... Stiu, nu-ti doresti un sceptru Coroana ti-e prea mare Si-n fata ta doar usi se-nchid Si freamata zavoare. Esti