Poezie

Cum poate fi viața fără ea? fără prezența ei, fără atingerea ei, fără mângâierea ei… Atingându-te nu de trupul ei, de pielea ei, ci, mai mult de viața ei, cu gândurile ei, cu prezența și 

Acoperă-mi, iubito, cu palmele tot părul, E prea aproape cerul în care rătăcim, Mai zi-mi minciuni de parcă am ști tot adevărul, Avem destule vreascuri, tăceri destule știm. Mai povestește-mi, dragă, ce faci când ești 

Din vorbele cu care am pus in noi iubirea, Azi, ne-a rămas amara si crudă, nevorbirea. Ne despărţim săraci, neputincioşi în toate, Nici mâna să salute de-ar încerca, nu poate. Si grele-s ale noastre priviri 

Ai vrut să ştii prea multe din din prima seară Dar am ştiut să tac, să mă prefac , Să par un mister, să-ncerc să înşel Privirea-ţi plăcută dar iscoditoare. Acum vreau eu să te-ntâlnesc 

Îmi tremură-n oase un fior aruncat ca frunza de vântul amuțit, întunecat și-aș fi putut să te cuprind, să te văd, să te ating de n-ai fi fost așa departe-n gând și-n vis. Azi nu-mi 

Am scris pe un zid pe care-l dezbracasem de iluzii, de ganduri sau regrete. Am scris ceea ce credeam, sau poate am crezut candva, undeva in alt timp. Si am plecat fara sa intorc privirea, 

Dumnezeule, esti sus Sau te ascunzi de mine? Asculta-mi ruga mai presus De tot ce crezi ca-i bine. Trimite-un inger, zeci, o mie Cu aripi grele, cu cor de lacrimi Sa imi ridice numai mie 

Un gând încolţit-am în minte, Duioasele amintiri se sparseră-n cuvinte, Să te iubesc o viaţă aş fi vrut, Eternele iluzii de odat' au dispărut. Cu sărutări profunde chipul aş fi vrut să ţi-l acopăr, Iar 

cu braţe nesfârşite de vânt, ar vrea sa zboare deasupra cuvintelor peste cer şi pământ, peste lumile lui unde umbrele nasc tăceri fară gând. într-un zbor frânt, aripi îmi legi, de pe buze-mi culegi azi 

E vară-n părul tău, iubito, Deși cad stele, nu murim; Atâta liniște e dincolo de buze, E vara-n care ne iubim. Din ochii tăi răsare luna Pe cerul unei toamne noi; Atâta liniște e dincolo 

Din durere iti cladesc Un templu. Hai, paseste. Te-asteapta flori ce se-ofilesc Pe marmura prea rece... Stiu, nu-ti doresti un sceptru Coroana ti-e prea mare Si-n fata ta doar usi se-nchid Si freamata zavoare. Esti 

De-ar fi să pot Aş schimba lumea. De-ar fi să pot Aş da puterea de-a schimba şi altora. De aş putea, Eu m-aş schimba Şi mai ales Pentru că-aşa Toţi s-ar schimba Din lumea rea. 

Dacă te doare trupul cel ostenit de vreme, Prin carnea ta trec săbii cu vârful otrăvit, Te trag în jos genunchii și sufletul îți geme Și nu-ți aduci aminte cum ai îmbătrânit, Cum te-au lăsat 

Sunt multe primăveri în mine, Iubiri, la fel de multe sunt Şi toate zborurile mele frânte, Ajută-mă, auzi, să le salvez cu un sărut. Sunt multe primăveri în mine, Înmugurită-mi este carnea şi ochii înfloriţi 

M-am ascuns, În spatele unui zâmbet sa-ti pară, Ca bine îmi este, Dar uneori norii se așază în geană, Îmi e teamă, Ca zâmbind, voi rănii norii, Și mă voi trăda, Prin lacrima lor picurânda.