Zidul

Am scris pe un zid
pe care-l dezbracasem
de iluzii,
de ganduri
sau regrete.
Am scris ceea ce credeam,
sau poate am crezut
candva,
undeva
in alt timp.
Si am plecat fara sa intorc privirea,
in alt loc,lasand in urma un zid
scris,
sau pictat
dezbracat.
M-am intors dupa ani,
din intamplare la zidul meu scris
in timp,
de soare
sau ploaie.
Ma astepta tacut si invechit
acoperit de culoarea alb murdara
a dezamagirilor,
sau zapada
esecurilor.
L-am contemplat tacut,
asezat in fotoliul gandurilor
trecute,
estompate
sau pierdute.
Am vrut sa-l redecorez in graba,
in culori pastel desenate de mintea mea
deschisa,
pestrita
sau decisa.
Dar l-am lasat asa cum era,
si am plecat mai departe purtand
cu mine,
in sine
in vene.
Amintirea unui zid pictat,dezbracat
cicatrizat de timp si aranjat
in curcubeu,
etajat
si incarcat.
Cu rafturi pline de inscrisuri
prafuite si incastrate in dorinte
spulberate,
amputate
sau eviscerate.
Apoi am realizat ca acel zid uitat
intr-un colt de oras avansat
si ciudat,
civilizat
sau denaturat.
Este al meu si-mi apartine
mereu l-am tot purtat cu mine
in suflet,
in inima
si chiar in minte
Si-am cautat adanc in mine,
in nebunia vietii simple cu ganduri
destinse,
aprinse
sau deschise.
Si-am inteles intru-n tarziu ca acel zid
uitat si invechit,aranjat si desenat
in vid
sau in neant.
E atat de simplu,sunt chiar eu…