Îmi tremură-n oase un fior aruncat
ca frunza de vântul amuțit, întunecat
și-aș fi putut să te cuprind, să te văd, să te ating
de n-ai fi fost așa departe-n gând și-n vis.
Azi nu-mi ești niciunde, nicicum, nimic
și-ți urăsc toți atomii și ființa-ntreagă.
Aș fi putut să uit și gândul inundat
ce m-a sfâșiat ca un lup înfometat
de-am fi putut să trăim îmbrățișați
sub cerul liber, întregi, de lume uitați.
Ești acolo, iți plângi singurătatea
și în privire nu mi-e deajuns strigarea,
nu suntem vinovați niciunul,
de căderile de ploi pe drumuri.
Nu mă vezi, te vezi pe tine
și-mi curge carnea de pe mine
încercand s-alung iluzia că te am,
sunt parte din tine.
Te-am iubit și te iubesc întotdeauna
așa cum soarele-ncălzește luna.
Siminiciuc Laura
De același autor
Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.
O seara linistita de vara!El era acolo precum Adonis,statea cu ochii pe fereastra si o astepta!Pe ea femeia visurilor lui!Era dragostebla prima vedere,o frumoasa grecoaica,inalta,bruneta cu ochii mari de caprioara,trecuta de patruzeci de ani,medic.Pasii vse auzira des si repezi,urca scarile cu repeziciune.Usa se dadu de perete ,iar ea parca desprinsa dintrvun tablou ,il lua in brate ,sarutand ul cu patima.Ti a fost dor?Gura lui sorbea pana si respiratia ei.O tinu ada pret de secunde bune ,nu se satura de buzelebei si dulceata lor.Inimile lor bateau mai puternic decat toaca!Era clar ,acolo sub lumina lunii ,el ii dadea toata dragostea unei mari iubiri,o facu a lui ,femeia lui!