cu braţe nesfârşite de vânt,
ar vrea sa zboare deasupra cuvintelor
peste cer şi pământ, peste lumile lui
unde umbrele nasc tăceri fară gând.
într-un zbor frânt, aripi îmi legi,
de pe buze-mi culegi azi mai mult ca ieri
săruturi uitate in clipe deşarte.
un geamăt străbate o şoaptă,
o dorinţă căzută din pieptul meu gol
ca şi când moartea uitării
şi-a găsit nesfârşirea în lacrima zării.
te verşi ca marea cea mare,
cu toate izvoarele din ea ma îneci,
în atâta candoare, în atâta lumină,
de-atatea dureri mă dezlegi.
ca floarea neculeasă te-aştept
noaptea sub cer, eu şi visele mele
şi vii cu toate pădurile, cu toate aromele,
parca ştii ca eu doar pe tine iubire,
te doresc şi te chem…
Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar
sau prin intermediul unei donații.
Mulțumim.
