Poezie

Simt frunzele că toamna e aproape… Le-aud de-un timp a teamă cum foșnesc, le văd de-o vreme cum se-ngălbenesc la gândul că și ele-or să se-adape din apa morții,-al cărui gust nu-l știu, să treacă 

Să renaști în toamna de frig și de brumă. Tu n-ai cunoscut nicicând primenire când în juru-ți e mult soare și glumă. Înveșmânteză-te pentru post-mâhnire. Lasă soarele ăsta să plece pentru o vreme, și răbdător 

Această viață plină de surprize, Cu ploi de fericire în reprize, Cu tristeți și bucurii, Cu amintiri frumoase Păstrate-n sertarele inimii; Această viață minunată De Dumnezeu binecuvântată, E ca o poveste pe care o îndrăgesc 

Negre schițe de contur al nopții Hașurati spațiul ce-l pășesc Cu smoala trupului dat sorții Ce fin pe ziduri, alei o oglindesc Propriul păpușar, carne, material Mișcări sacadate, obscure reflexii creeate Mă văd statuetă, speriat 

Cuprinde-mi, toamnă, visul într-un cântec Purtat în vânt de frunze-ngălbenite Ce-și mor dorințele și cad, grăbite, Din ramul părăsit cu un descântec. Îl du spre cer, spre norii ce-l așteaptă Cu ochii înghețați și-l cred 

Praf si nimic... nimic de facut, Ai venit ca o umbra ratacita Praf... Totul se divide si se ridica... Praf, Si mierea se prelinge si nu este dulce, Pulbere, Si numai praful murdar vorbeste, Se 

Rodirea îndoielii Răspunsul întrebării Ajuns în ceasuri tulburi- Clipe dintr-un veac Al conversării cu sine În oglindirea celuilalt… Convertirea la Viață

Iată lacrima unei fete ajunsă într-un poem! - Lacrima sau Fata? ai să mă-ntrebi. - Ambele! am să îţi spun. Trecutul, mereu iluzia clipei! Memoria rămâne închisă acolo, căci fiecare primăvară e unică, şi dragostea 

Sub ochiul dimineții, zarea Sărută marea-n infinit, Îmbrățișându-i cuvântarea Albastrului către zenit. De frici se dezgolește valul Spărgându-se către liman, Șoptindu-i zilei tot aleanul Vărsat de ape peste an. Povești se întregesc pe unde Cu 

E adevărat că două linii paralele se pot intersecta, Nu pentru că îl combatem pe marele Euclid, ci pentru că aşa e. Pentru că, acolo unde culoarea pătrunde în planul realităţii materiale Totul devine posibil 

în lumea mea toți pașii sunt singuri ca un pustiu prin care sălășuiesc umbre îngeri de zăpadă se ridică din miez de vară și toți pașii sunt singuri nici ecou, nici tăcere nu răsună în 

Potrivește-ți pasul cu al meu, iubire și mergi lângă mine… Înspre fericire drumul împreună să îl căutăm… Amândoi de mână lumea s-o-nfruntăm, amândoi de mână vămi de mări să trecem și-n tandrețe veșnic, veșnic să 

Iubirea curge în cuvinte Rostogolite printre rânduri, Rastalmacindu-mi taine sfinte Pitite-n vremuri printre gânduri. De dincolo de geamul zilei Coboară șoapte nerostite Să-i lege verii amintire Cu ochi de dor și de ispite. Cu verde 

A plouat aseară undeva în lume, Poate-acolo unde pomii s-au rugat Zeului ce știe ploaia să-și asume Când căldura este de nesuportat. Aș fi vrut o ploaie și la mine-n urbe, Căci copacii-n stradă îmi 

Ce bine că noaptea îmi cântă poeme Când gândul se-ncurcă în nori de dileme Ce bine că versul mereu îmi răspunde Când tu ești departe, doar tu știi pe unde... Ce bine, ce bine, că