Știi, fluturii albaștri plâng și ei Cu lacrimi care-ncep o viață nouă Sub forma picăturilor de rouă. Sunt triști atunci când stropi de ploaie, grei, Lovesc în aripi cu gravuri măiastre, Întunecând sclipirile albastre. În
În valsul acesta, iubite, Îți poartă lumina prin pași Și-mi scrie pe timp un răvaș Cu inimi în cerc alipite. Conjugă-mi iubirea sub cerul Adânc înstelat și senin, Odihnă să-ți fiu și alin Când nopți
Eu nu alung nimic, în gândul meu, Din râuri naște dragostea cuvinte, Pe chip mi-am încrustat iubirea ta Cu fierul înroșit de jurăminte. Mi-am zugrăvit în palme-al tău contur, Azi port pe buze gustul cărnii
Te-am crescut, suflete, ca pe copilul meu; Te-am invatat ce-i bine, tot eu si ce-i rau, Dar tu ai ramas tot copil. Ce natarau! Doar ti-am dat aripi de foc, sa zbori ca un zmeu...
Ploua-n ţărâna sa, Pământul, Iar cerurile-l înghiţeau bucată cu bucată, Spulberându-i nemernicia... Ploua amar, iar umbra Picăturilor grele Se-ndesa în Eternele anotimpuri, Care brusc se succedau Precum clipele, Eternitatea dispăruse Iar noaptea şi ziua Erau
Eram străini de lume și de vise, De timp, de noapte, zi, de totu-n jur, Atunci când spațiul dintre noi pierise Și-un singur trup eram, întreg și pur. Săruturi lungi, suspine de o clipă, Luciri
Mi-e gând, Mi-e culoare, Mi-e dorinţa, Mi-e soare. Mi-e mare, Mi-e dor, Mi-e un pic De nestare. Mi-e nu-ştiu-cum, Mi-e nu-ştiu-ce, Mi-e cumva. Hai, te scot la ceai, cândva?
Poate că mâine avea-vei totul, Ce dacă azi nu ai? E sigur că Netotul Va fi savant în Rai. Ești slab? Visează, lasă Ca mintea ta să zburde Răspunde-atât: „Nu-mi pasă” Că spusele-s absurde. Sunt
Am invitat toamna să-mi cânte la vioară A acceptat. Dezbrac copaci la ceas de seară. În acorduri line frunzele se lipesc de noi Ne-mbracă în haina lor, nu le pasă că rămân goi. Ai zice
Va veni o zi când toate cuvintele se vor întoarce uimite din depărtările trecutului, chiar dacă nu şi-au găsit destinatarul. Va veni o zi când toate cuvintele, tăcute, dezgolite, desprinse şi înălţate, se vor întoarce
din umbra mea s-a desprins în zbor hodorogit o cucuvea cu aripa zdrobită de talpa cerului a curs pe lângă ochiul meu stâng și s-a oprit pe umărul jumătății din cealaltă parte au lunecat ținându-se
În mileniul în care vei veni Și timpul va încremeni, În veacul în care te voi găsi, Și spațiul se va risipi, În deceniul în care drumurile ni se vor intersecta Și vibrația îți voi
Dansăm şi dansăm şi dansăm Prin ploaia ce-aleargă cu noi În stropi ce se-adună, şiroi, Cerând peste ei, să călcăm. Dansăm şi stropim şi stropim Cu picuri ce saltă în jur, Dând scenei un vesel
Sărutul tău din stele aprins, Pe fruntea mea, Aseară a nins. Căci dramele, La tine, toate... clipesc spre mine De-atâta bine! Așa fiind, în mine privesc Copilării, iar gânduri rupte din infern, La tine aleargă
În mâinile tale Cuvintele mele se zbat Ca o batistă în gara ceasului târziu, Ca un șuier, ca o tânguire, Ca un țipăt trecându-ți linia vieții, Ca o ursită ce-a uitat de-i bună Sau plină
