Sub ochiul dimineții, zarea Sărută marea-n infinit, Îmbrățișându-i cuvântarea Albastrului către zenit. De frici se dezgolește valul Spărgându-se către liman, Șoptindu-i zilei tot aleanul Vărsat de ape peste an. Povești se întregesc pe unde Cu
E adevărat că două linii paralele se pot intersecta, Nu pentru că îl combatem pe marele Euclid, ci pentru că aşa e. Pentru că, acolo unde culoarea pătrunde în planul realităţii materiale Totul devine posibil
în lumea mea toți pașii sunt singuri ca un pustiu prin care sălășuiesc umbre îngeri de zăpadă se ridică din miez de vară și toți pașii sunt singuri nici ecou, nici tăcere nu răsună în
Potrivește-ți pasul cu al meu, iubire și mergi lângă mine… Înspre fericire drumul împreună să îl căutăm… Amândoi de mână lumea s-o-nfruntăm, amândoi de mână vămi de mări să trecem și-n tandrețe veșnic, veșnic să
Iubirea curge în cuvinte Rostogolite printre rânduri, Rastalmacindu-mi taine sfinte Pitite-n vremuri printre gânduri. De dincolo de geamul zilei Coboară șoapte nerostite Să-i lege verii amintire Cu ochi de dor și de ispite. Cu verde
A plouat aseară undeva în lume, Poate-acolo unde pomii s-au rugat Zeului ce știe ploaia să-și asume Când căldura este de nesuportat. Aș fi vrut o ploaie și la mine-n urbe, Căci copacii-n stradă îmi
Ce bine că noaptea îmi cântă poeme Când gândul se-ncurcă în nori de dileme Ce bine că versul mereu îmi răspunde Când tu ești departe, doar tu știi pe unde... Ce bine, ce bine, că
Din fericire, lacrimile-ţi sunt mai lungi decât părul, Iar floarea de tei galbenă căzută pe drumul mov Ce se lipise de tălpile pantofilor tăi E mai galbenă decât lămâiul plantat, Căci în grădina fiecărui tei
La știri au anunțat iar ploi Sub dealul gândurilor noastre, Stropi reci pe amintiri albastre Lăsa-vor poate șoapte noi Pe nostalgii dărăpănate, Rostogolindu-si prin noroi Un azi însingurat și-apoi Un alt senin printre speranțe. La
Când liniștea ți se asterne în suflet Să nu claci iar Să faci cărări, Să nu distrugi nici cu un zâmbet Ce-ai construit cu lacrimi ieri. Când liniștea-ți pășeste-n suflet Rămâi tăcut Și bucură-te în
Din ochii tăi sorbeam răspunsuri, În inimă mi te-am încoronat stăpână, Pulsam în răsărituri și-n apusuri, În fiecare ieri, ținându-ne de mână. Cu tine înfruntam mereu toți norii, Ne-am înfruptat din interzișii meri, Prin dimineți
În ziua-n care plouă a-ntristare, Se-aude-n cer un imn de bucurie Ce îndulcește-a vremii apăsare Cu-nfiorări din tril de ciocârlie. Și râd atunci corolele-ntristate, Neamintindu-și razele ce nu-s, Iar în petale noi, înmiresmate, Aromele n-au
Inserții argintii ți-am adunat de la tâmple, Le-am plimbat în caruselul viscerei Le-am făcut lac nemișcat Pentru păstrăvi nălucă... Inserții argintii am confecționat Cu solzi insistenți, Gâdilați de ape de munte, Energie verde curgând... Muzicalitate
În zilele de stat în casă, Caut florile în amintiri. Le-am regăsit! Sunt la fel de frumoase! Au păstrat parfumul clipelor, Ca o readucere de gând dus, De pași făcuți pe lângă ele. O amintire
Când ajung în squarul unui oraș nou, simt siguranță. În pătratul lui. Mă întreb unde nu sunt? E dimineață. Invizibile diagonalele unor vremi de aur, ce demult! Cafea în mână. Unde sunt cel ce sunt
