Și eu, ca și alții

Și eu, ca și alții
Am învățat să trec peste nimicuri destul de greu ca peste mușuroaie... Făceam din pietre arse mozaicuri și luam în piept din plin orice văpaie. Durea orișice freamăt aruncat de mâna nepăsării, la-ntâmplare, orișice gând 

Rubiniu

Rubiniu
N-am să mă-mbăt de tine niciodată, Oricât aș bea, tot aș putea să beau, În mine rubiniu-ți se desfată Iar universuri taine nu mai au. Tu mă-nțelegi mai bine ca oricine Și-orice secundă aninată-n păr 

Culori

Culori
Culori ce ard Culori ce cad Culori ce dau fiori Culori purtate-n flori Culori în copaci Culori ce le placi Culori ca de vis Culori în iris Culori pe pământ Culori legământ Culori din lumină 

Fără-de-sine

Fără-de-sine
Cerul nocturn apasă peste capul meu greu de insomnie. Picăturile de ploaie îmi umezesc ochii uscați. Vuietul îndepărtat, mecanic îmi sfredelește creierul obosit. Un câine urlă a disperare, aș scoate-o și eu din mine printr-un 

Banca tăcerii

Banca tăcerii
Ne curg încet, iubite, mirările pe tâmple, Pe buze prind să ardă tăcerile mocnit, Pe portativul serii doar vântu-și cheamă-n umbre Albastrul din adâncuri, desculț, în asfințit. Ne dor pe geana nopții iar vorbele sub 

Umbra mării

Umbra mării
Azi nuanțăm în rime de dor Un albastrul pictat printre gânduri și ape, Valsăm colorat dansul ploii și-n noi Nostalgic simțim briza serii aproape. Azi regăsim umbra mării-n povești Prea trist adâncite-n idei răsturnate Aduse 

În viața fiecăruia

În viața fiecăruia
Sunt oameni răni și oameni vindecare, oameni ce vin cu valul de schimbare și trec cu-o trenă-a gândurilor fermă peste fragila-a umbrei epidermă. Sunt oameni pod și oameni curcubeie, sunt oameni închisori și oameni cheie, 

Timpul din noi

Timpul din noi
Te uită, iubite, cum plouă Nisip peste timpul din noi, Se-ngroapă în gânduri și-apoi Își cere mirarea-napoi. Te uită, iubite, cum pașii Croit-au pe-al mării nisip Șirag de povești-arhetip, Să-i dăruie timpului chip. Te uită, 
1 2 3 4 94