Zi de zi tânjim prin vis Sa simțim ca-n paradis Aripi in zbor plutesc domol Catre al inimii meu dor! Cuvinte sfinte pecetuiesc uitarea A ceea ce ar fi fost cândva sa fie Era o
În cadrul ultimei dezbateri televizate nu s-a declarat nimic în legătură cu intrarea în iarnă a poetului. La fel au procedat agențiile de știri și institutele de sondare a opiniei publice, care n-au spus nimic
Suspine prin ger zburând urgisite În cele patru zări nins-hămesite Duc cu ele gânduri împietrite Care se sparg de ziduri şi case adormite! Spre zarea de est - gândul de dor Plin de jarul unui
Ghiocel albit de nea, cu pleoapa deschisă spre lumină, scoţi căpşorul de sub plapuma iernii şi flirtezi cu primăvara. Pe tâmple ţi se vede sărutul ninsorilor. Urmele paşilor tăi păstrează copilăria. C-un surâs pictat de
Pașii îi sunau a singurătate pe străzile orașului descompuns într-o ceață densă, parcă fără sfârșit. Știa, o, daaa ... știa că singurătatea ei nu vine din afară, din numărul celor cu care interacționa într-un fel
În ape cântecul e răsturnat Pe un pervaz ard trandafirii mamei Privind tabloul cu senin pictat Ce năpădește marginile ramei Un trubadur aleargă o fecioară Cu dragostea din pieptu—i s—o răpună Dar fata se ascunde—a
În ochiul care doare de dorinţe plânse Şi-n oase port albul iernilor neninse . Pe umeri duc ţipătul păsării de gheaţă , Paşii mi s-au încurcat în azi , Să-i pun în ordinea de mâine
Dimineţi risipite din boabe de rouă sunt oamenii, înfloresc odată cu razele de soare, îşi plăsmuiesc universuri, îşi deschid porţile sufletului, pictând în vise mirări şi povestind amintiri mai târziu. După-amiezi de treceri în zbor
Visul amirosind a tămâioară Plutește dincolo de anotimpuri, În serenada florilor de primăvară – Parfum de cer ascuns-n gânduri, Ghiocel ce-ai răsărit fără veste – Lacrimă înghețată de dor!... Tot spui a sufletului tristă poveste:
mi-e dor de tine, mamă, ca de-o ploaie când arse-n secetă câmpiile se zbat, ca de-o lumină albă-n noaptea tristă în care îngeri arşi în iarbă cad. mi-e dor etern, mi-e dor amar, mi-e doru-ntreg
Știi dorul ce-animă pasul zorit străbătând în negura serii cvartalu-adormit, când umbra-și răsfiră conturul hilar în lumina difuză de vechi felinar, cernută prin ochiul de sticlă afumat și neclar, când draga ta casă, după colț
Îmi e atât de dor de primăvară .... Un dor adânc ce sapă-n respiraţia mea. Rostogolesc gânduri şi mii de semne de întrebare, Stau a mirare în drum,poate vei ieşi de undeva, Din adânc de
Privim, de multe ori, cu ochii mari la stele, dar ele privesc, la noi, vreodată? Cu tine se-ntâmplă ceva, o viaţă de om! Înalţă-mă până la stele, iubitule, vino în oglinda interioară din palatul viselor
Când vii, să ȋmi zâmbeşti profund Cu ochi în ochi să te inund Iar pe fereastră când priveşti De-al tău contur să mă lipesti. Şi la distanţă de voi sta În taină îţi voi celesta
Prea mult mi-ai stat cu încălțările pe suflet Lăsându-mi urme largi de om grăbit Și ai deschis alei nevrute cu-al tău umblet Și trandafiri, călcând nervos, tu mi-ai strivit Azi torn asfalt încins pe-a tale