Tu, poezia mea!
Tu, ești o poezie. Îmi plac mult versurile tale albe, Rimele tale mă fac să roșesc. Povestea ta este cea mai frumoasă Din Univers, scrisă vers cu vers. Metaforele mă fac Să plutesc pe un
Cenaclul
Nopţi
În nopțile ce vor urma De-atâta dor voi suspina Şi voi aprinde candela Rugându-mă la umbra ta. În nopțile ce vor veni De-atâta dor m-oi chinui Iar gândul mă va urgisi Căci tu nu eṣti
Tăcerea Tăcerilor
Noi ne respirăm unul pe altul- prin ochi și prin buze, în altarul ce ne desăvârșește, golindu-ne de cuvinte. Astfel, devenim tăcere, ca o enigmă pierdută între o mângâiere și alta, căci e prea mult
Ultima oară
Unde fugim noi, umbre de timp ? Firave, purtate in temple astrale Un vant adie din neantul rece Inghetand al meu suflet pierdut Si vad kilometrii in coridoare Biblioteci suspendate de intrebari Se aude sarutul
Dimineață suprarealistă
Începusem să—mi aud sângele Cum se—ntorcea de la picioare Înjunghiat în spate de drumuri Și—ngreunat de vorbele—topoare Am vrut să ridic de pe masă ceasul Dar nici nu l—am putut clinti Lipit de pânza școlarului
Ultimele flori albastre
Am cules astăzi ultimele flori albastre, creşteau în mine ca o presimțire. După obiceiul pământului le-am transformat in cuvinte. Ca într-o alveolă de schimnic cobor în poezia mea câteodată ca şi când aş urca. Uneori
Despre tine
Azi, e despre cine ești, Despre cum poți să pășești; Cum strângi tot ce risipești Ca să știi să te găsești. Amintiri ce-ai izbăvit, Te-au lăsat să fii aici; Și-ai știut să vrei să cazi,
Raze de Soare
Suntem două raze de Soare. Când strălucești tu și mă luminezi pe mine, Când strălucesc eu și te încălzesc pe tine, Ne căutăm lumina unul altuia, în fiecare aură, Străbatem norii alergând după iubire în
Căutând un dar primit prin har
Mi-ai zis o dată, Doamne, că-mi trebuie-nțelepciune Și m-ai trimis apoi în lume s-o găsesc Dar nu cu carul- ai făcut mențiunea, Ci bob cu bob, trudind am s-o-ntâlnesc Și-aș-am plecat la drum cu sacu-n
Un răsărit pe un întins de ape…
Un răsărit pe un întins de ape... Cimitir de ape? Naufragiaţii se pierd pe valurile uneori, furtunoase. Eşti aşezat între virgule, undeva la capăt. Mereu îţi găseşti unul ca să poţi trece mai departe. O
Legământ
Prea mult mi-ai pășit cu bocancii pin suflet Lăsându-mi urme de om grăbit Ai deschis alei nevrute cu-al tău umblet Și trandafiri, călcând nervos, tu mi-ai strivit Azi torn asfalt încins pe-a tale urme Fereastră-mi
Smooth jazz, un saxofon şi o femeie în rochie verde
Saxofonistul se apleca deasupra instrumentului, ca un îndrăgostit incurabil, chinuit de o permanentă dorinţă fizică în faţa căreia nu putea opune rezistenţă, iar degetele lungi apăsau pasional clapetele metalice, în timp ce suflul extras din
Pe undeva
Cum am ajuns aici Nu știu ... Nu știm Nici că se pasă Important e că am ajuns Undeva Departe Pe o plajă scăldată în rouă cărămizie Unde se scaldă bătrânii liniștiți În apa rece
Viscol de-amurg
Urăște-mă când pleci fără tăgadă, Din basmul nostru cel perfid Și lasă gândurile încet să-ți cadă, Pe lacrima ce-ți e rănită într-un rid. Mai uită-te incă o dată la cutremur, Când pleci, cu toată amintirea
Sunt priviri
ce poartă către o lume cunoscută Bogate-n trăiri, atingeri tandre și sărută Sunt ciripit, aripi și picături de rouă Ca pe-o adiere caldă și lună nouă Ajungi să le simți... Întreg ținutul le e cântec