O, tu, cu ochi albaștri…
O, tu, cu ochi albaștri, cât de frumoasă ești!
Așa desigur sunt făpturile cerești,
Pe care le vedeam, copil, întraripate,
Cu câte-un crin în mână și pletele pe spate.
Când te cuprind de mijloc îmi pare ca e vis,
Că mi-a picat un înger de sus, din paradis.
Cu mare sfiiciune pe-obrazul tău pun gura,
Gustându-i amețit aroma și căldura.
De mă pecetluiește buza-ți trandafirie,
Mă simt înviorat ca de-o eucaristie,
Mă-ntreb de-i cu putință ca tu să mă iubești.
O, tu, cu ochi albaștri, cât de frumoasă ești!Mângâie-mă cu mâna ta cea copilărească,
Îneacă-mă cu coama ta supraomenească,
Ce cade ca o creangă pletoasă și divină,
Cu un miros de cinam și frunze de lumină.
Fă-mi cerc pe după gât cu brațul tău subțire,
Așa cum se cuvine smeritului tău mire,
Și lasă-te ușoara când cu un salt vânjos
Te duc în patul biblic de cedru și-abanos,
Neprihănită, goală, zvâcnind fără veșmânt
Să dormi cu mine noaptea în sfânt așezământ.
În raiul tău suav mă-mbii și ma sfințești,
O, tu, cu ochi albaștri, cât de frumoasă ești!G. Călinescu (19 iunie 1899 – 12 martie 1965)
O, tu, cu ochi albaștri…
