În ochiul care doare de dorinţe plânse
Şi-n oase port albul iernilor neninse .
Pe umeri duc ţipătul păsării de gheaţă ,
Paşii mi s-au încurcat în azi ,
Să-i pun în ordinea de mâine poate nu-şi au rostul,
Căci timpul s-a mutat şi nu ştiu de unde începe să cadă.
Trec pe lângă margini de clipe
Şi mă opresc la poarta cu lacăt albastru.
În întunericul alb şi-n locuri nepătrunse
Caut să desluşesc taina iernilor neninse.
