O adevărată plăcere să-l ascult pe domnul Dan Puric. Să fiu spectator și să cuprind fiecare cuvânt cu mintea, cu sufletul și să-l dau mai departe. Insuportabila răceală a ființei nu este doar un titlu,
Gonești din mine orice lipsă a ta Și-apoi, încet, te-ntorci și mă împingi, Spre hăul ce adânc sub Lună stă, Ca înapoi tu să mă tragi de chingi. M-aduci cu fruntea strâns lipită, De gândurile-ți
Să fiu din nou copil, prin ger, Să hoinăresc printre nămeți, Să cânt colindul: Leru-i, ler!... Lacrima dalbei dimineți. Copilăria-n visuri o împodobesc, Mă prind în jocul fulgilor de nea, Copii pe uliți aleargă și
Am să iau trenul Numit Lume, Cu destinație finală Începutul. Am să port O floare albastră De nu-mă-uita În păr, Ca să mă recunoști Ușor. Am să te caut Din vagon în vagon Și când
mai spune-mi de tine, mai spune-mi de noi, de sunetul ploii colindându-ţi tristeţea, mai spune-mi, iubite, de nopţile-n care o şoapă rănită mă tot cheamă-napoi. şi uită de ziduri o clipă, un ceas! ninsoarea s-acopere
1.(NE)uitarea - partea cea mai frumoasă din tine care ȋmi promite în fiecare dimineaţă că pleacă, dar cu care, ȋn cele din urmă, ȋmpart perna ȋn fiecare seară ȋnainte de culcare. 2.În ziua de astăzi,
Fifty Shades Freed. Pentru cele și cei care au l-uitat sau l-au ignorat, 50 Nuances de Grey a fost genul de ficțiune extras din Twilight, saga creată de Stephenie Meyer, în care o “banală adolescentă”,
Te uită-n noi cum iarnă-i la fereastră Lucind zăpezi pe-nsenintate gânduri Este greșit să ningă-n sinea noastră Când verile târzii s-au pus în rânduri. E timp de râs, nu-i vreme de-amorțeală Să ies să mă
Eu sunt o fiică, Tu, părinte plecat. Eu, o iubită, Tu, cel căutat. Eu sunt o mamă, Tu, fiul mult aşteptat. Eu sunt un prieten loial, Tu, poate un ideal. Eu, sunt o floare de
Îmi prind aripile-ntru zbor Să-mi cern dorința peste poate, Povești îmi spun pătrunzător Să-mi lecui rana unui dor Ce-adapă dubii printre șoapte. Licăr de stea-mi lucește nins De întrebări ce cresc prin gânduri, Sub ploi
Te văd acum, ești peste înălțimi Te văd cu ochii pironiți în sus Din vârf mă vezi, iubite zi-mi? De jos un „te iubesc” mi-ai spus Te văd cum văd un vultur-leu Cu ochii mei
Trage încet ușa după tine când pleci! Nu face zgomot, să nu-i tulburi somnul! Nu contează că el nu știe că e ultima dată! Nu contează nici că ești conștientă de-acum că nu merită atenția
Fiecare om are propria-i frumusețe. Ochii, nestematele fiecăruia dintre noi, cei care fac legătura cu lumea noastră interioară, o lume care dezvelește taine, trezește simțuri cu o simplă privire și e păcat să nu le
Victoria & Abdul. În urmă cu douăzeci de ani, Judi Dench câştiga prima nominalizare la premiile Oscar cu un rol sensibil: Regina Victoria a Marii Britanii, în filmul Mrs. Brown. Recent, Judi Dench a revenit
Te naști, crești, înveți, te dezveți, visezi și crezi, ucizi vise, te joci cu suflete, cunoști suferința, chinul, bunătatea și răutatea, iubirea și opusul ei. Se întâmplă, uneori, să privești Pământul ca pe o școală?