O adevărată plăcere să-l ascult pe domnul Dan Puric. Să fiu spectator și să cuprind fiecare cuvânt cu mintea, cu sufletul și să-l dau mai departe. Insuportabila răceală a ființei nu este doar un titlu, sunt gânduri, frământări, prezent și viitor.
Este despre noi, pentru noi, despre răceala care cuprinde omul contemporan, despre anestezia minții și a sufletului, despre ignoranță, (ne)politețe, (ne)simțire, agresivitate, educație concurențială.
Lumea nouă care vine este în mare parte anafectivă, fenomen atât de vizibil și periculos. Omul contemporan este educat către obținerea succesului personal, purtând cu el spaima de ratare. Și evadează: în alcool, droguri, în muncă excesivă, se ascunde, se pierde pe sine. El este peste tot și nicăieri.
Lumea este învățată să trăiască în scandal. Muzică multă și tare. Nu mai auzi nimic din ce te înconjoară. Sunetul apei, ciripitul păsărilor, sunete care au efect terapeutic. Chiar și atunci când îti dorești să evadezi din tumult, căștile din urechi te țin tot în acel mediu poluant, în care nu îți dai seama de puls, de cord, iar alergătura devine doar percepție a evadării.
Răcirea vine din prea multă agresivitate tehnologică, din răcirea sentimentului de a fi român, călcarea în picioare a trecutului, a sacralității momentului, din simultaneitatea informațiilor, un amestec de adevăr și minciună, frumos și urât.
Se lucrează pe interior cu scopul de a distruge. Dacă în trecut femeia româncă era cea care ținea căminul, azi se promovează femeia “accesoriu” , se distruge ideea de familie, identitatea, credința, pas cu pas te învață că lumea poate fi și altfel.
În ce privește agresivitatea tehnologică, este foarte important să o conștientizăm, tehnologia trebuie să ne servească, nu să îi devenim sclavi, pentru că altfel te dislocă pe tine din tine, de gândire personală, de sentimente. Și este foarte important să-ți găsești refugiu, un mediu care să te aducă în zona ta de emoție, în tine. Să uiți de GPS, să cauți și să-ți cauți propriile coordonate.
Când între rău și bine nu se mai găsește nicio diferență, nu se mai poate vorbi despre igienă a sufletului, a literaturii, a moralei, a deontologiei, însă spiritul de discernământ poate ajuta omul să nu cadă în îngheț.
Dar, ca o concluzie personală, totul depinde de putința noastră de a ne trezi, pentru că oricât de multe vorbe s-ar îndrepta în direcția noastră, dacă nu le vom îmbrățișa nu vor reuși să schimbe nimic în noi. Vorba fără acțiune se anulează una pe cealaltă. Vorba trăiește atâta timp cât primește viață. Omul rămâne om atâta timp cât prin vene îi curge iubire, are milă, respect, demnitate, atât față de el cât și față de cei din jurul său. Fără aceste valori, omul nu există, pentru că devine un simplu pion pe o masă mare de joc.
