Citesc, deci exist.
Acțiune inedită de lectură în Rusia: peste o mie de celebrități și oameni obișnuiți din Rusia și-au dat ștafeta în citirea publică a romanului fluviu “Război și Pace” de Lev Tolstoi fie pe internet, fie la radio sau la televiziune. Lectura a durat 60 de ore – este mesajul care a făcut înconjurul lumii în ultimele zile.
Acțiune lăudabilă a strănepoatei marelui scriitor, care definește “țara, la fel ca granițele și moneda națională”, după cum ea însăși mărturisește. Timp de 60 de ore, aproximativ 1300 de oameni cunoscuți din Rusia – politicieni, actori sau sportivi, dar și anonimi, au început ștafeta lecturii. Anul Literaturii se marchează astfel de către Federația Rusă prin implicarea unui mare număr de oameni în ceea ce, în ultima perioadă, tinde să fie un gest vetust: lectura. Săli de teatru, muzee sau locuri descrise de Tolstoi în capodopera sa au devenit scene unde lectura a coborît din tomurile prăfuite și și-a reluat, încet, locul în inimile oamenilor. Aceste scene devin puncte de iradiere a luminii Cărții, a bucuriei lecturii, a binecuvîntării citirii.
Lectura ca salvare – poate fi accepțiunea care i se dă gestului acestor oameni. Mai ales acum, cînd peisajul politic și strategic internațional este în mare parte focalizat pe imaginea Rusiei. Acum, cînd o mare parte din știrile de pe mapamond au la bază elemente de dezbinare, de războiul cel dintre noi, de ură și de neînțelegere voită.
Stau și mă minunez – este reacția mea la ceea ce, în Rusia, am văzut cu toții. Și îmi aduc aminte că mari capodopere ale literaturii lumii s-au născut tocmai din nevoia omului de a se salva, de a nu rămîne în negura uitării, de a nu fi dat morții. O mie și una de nopți este un exemplu edificator în acest sens; Seherezada, care vrea să intre în jocul regelui Shahryar, mizînd pe inteligența sa, povestește pentru a nu fi ucisă. Povestea și povestirea îi salvează viața – iar după cele o mie și una de nopți de povești, îl convinge pe rege de fidelitatea ei și îi rămîne soție pînă la sfîrșit. Povestașul lui Llosa este un alt exemplu în care omul are nevoie de realitatea magică a lumii fictive pentru a supraviețui.
Literatura ca salvare, citirea ca mîntuire, lectura ca unire – e modalitatea în care noi, astăzi și acum, am putea să ne opunem tăvălugului uniformizator al mediocrității. Citesc, deci exist – ar putea fi noul concept cartezian, ca reacție la un post-modernism tehnologic pe care nici nu mai avem termeni prim care să îl definim.
