Ferestrele primăverii
De după fereastră îmi cântă primăvara. Mă îmbie să mă așez și să o privesc, să simt cum razele soarelui încălzesc totul în jurul lor. Universul și sufletele noastre. Sub mângâierea lui totul înmugurește, înflorește,
2017
păpușile de porțelan
într-o zi toridă de vară păpușile de porțelan își aruncă inimile încremenite sparg vitrinele și pornesc tăcute într-o procesiune numai de ele știută spre porțile îndepărtate ale cimitirului își strâng împrejurul trupului împuținat pardesiurile învechite(mirosind
Ingredientul cel mai de preţ – Basarabia ȋn patria limbii române
Evoluţia genetică a unei etnii nu trebuie confundată cu evoluţia sa culturală. În istoria unei etnii ingredientul dominant ȋn amestecul său genetic poate să se schimbe, fără ca acest lucru să-i pună ȋn pericol existenţa,
Cel mai nou film al lui Aki Kaurismäki, în premieră în România la FFE
În premieră în România, "Cealaltă parte a speranței", în regia lui Aki Kaurismäki, deschide Festivalul Filmului European. De asemenea, în toate orașele în care Festivalul se desfășoară anul acesta, deschiderea va avea loc cu același
Să ierţi
Să ierţi un om care încă te doare, După atâtea clipe fericite, Când ai crezut că-i el cel care Putea că aripile să-ţi sărute. Să ierţi un om care-a plecat, Ca să îţi fie doar
Floarea iertarii
Mi-a bătut la ușă surâzând Într-o zi în care doar durerea Înflorea cu lacrimi peste gând Fără să zărească mângâierea Venise numai pentru mine Şi cu o voce dulce îmi spunea; "În suflet ai lăsat
Cincizeci cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile
(Coordonator: David H. Lowenherz) Iubirea e armonie creatoare, dar și luptă și neîncetată neliniște. În iubire, se simte mai mult decât e nevoie uneori și se suferă mai mult decât se cugetă, se visează mai
Știu că te iubesc
nu de ce, nu pentru ce, nu de când, nu până când, nu de unde, nu până unde, nu cât, nu cum, nu ca cine, pur și simplu, dintotdeauna probabil, stângaci, imposibil, fără motiv, fără
craterele nopţii
privești prin craterele nopții vezi moartea ca pe o fecioară despletită piaptănă copilul nenăscut cu degetele descărnate trasează linii negre desenând cărările vieții îmi stropește așternutul cu sânge de la un capăt până la celălalt
Tu
Ești ultima scăpare a ființei Și te visez mereu, chiar de nu-i noapte. Ești singurul ce nu-i ascuns Ești totul, rupt în mii de șoapte. E de ajuns să-ți simt privirea Și buzele ce cu
Neîntalnirea cu bunicul
Eu te vedeam ades în gând Cum stai pe prispă surâzând, Cum salutai cu clopu-n mână O primăvară… o lumină… Şi cum tânjeai spre ea timid, Doreai s-o-atingi, s-o simţi, să plângi, Să-ţi ierte tot
Un labirint rătăcitor
Un labirint rătăcitor pe care-l vremuiesti bricoland, sperând că la capătul lui te-ntalnesti cu tine în punctele de uitare. Infinită țesere de vise, de răni, de niciodată, de totdeauna, prin vine care pot rememora atât
În căutarea identității
Când cauți să găsești identitatea neamului românesc, trecutul e de o importanță majoră. Trecutul... lada sa de zestre, acolo unde sunt păstrate valorile, tradițiile, hârtiile sale de identitate. Identitatea este vocea noastră, puternică sau nu,
Dezleagă-mă!
dezleagă-mi aşteptările de tine şi sufletul dezleagă-mi-l de tot! dă-mi dreptul să te uit precum îmi vine şi lasă-mă să-mi amintesc că pot. dezleagă-mă şi află despre mine că-s tot mai singură de tine, de-amândoi,
De ai fi…
De ai fi zăbovit mai mult azi noapte, În gândul ce mi-era stingher pe tâmple, Atât de strâns te-aş fi legat de şoapte Cu inerente şi fatale gesturi simple. De-ai fi plecat mult mai târziu