Când cauți să găsești identitatea neamului românesc, trecutul e de o importanță majoră. Trecutul… lada sa de zestre, acolo unde sunt păstrate valorile, tradițiile, hârtiile sale de identitate.
Identitatea este vocea noastră, puternică sau nu, curajoasă sau nu. Construirea ei cere timp, polaritate, oameni pentru care casa lor să fie cetatea care îi adăpostește pe toți la un loc, luptând în aceeași direcție, construind în aceeași direcție.
Scena politică se schimbă precum Pământul se învârte în jurul Soarelui. Decorul la fel. Dacă la începuturi ne-au legat de glie, în zilele noastre, acestea ne sunt tot mai străine, dreptul de proprietate fiind așezat în sertare străine. Nu că acest lucru ar reprezenta problema majoră, doar oamenii pot să conviețuiască unii cu ceilalți indiferent de naționalitate, ci scopul pentru care s-a vândut devine o problemă.
E adevărat că integrarea, globalizarea ne civilizează, dar în același timp promovează individualismul. Nu mai avem timp pentru a pune bazele unei familii, ne-au vândut o idee. ” Trăiește clipa!” , doar la urmă viața e o clipă și trebuie să guști din toate.
Dacă privim mai atent la tot ce se întâmplă în jurul nostru, vom găsi o societate care primește zilnic doza de tranchilizante, de hipnoză, o societate căreia i se spune zilnic că e locuită de hoți, de sărăcie, de oameni tot mai puțin pregătiți, umplând astfel mințile noastre cu indiferență, cu uitare a “cine suntem” și îndemnuri ” fă ce fac toți ceilalți”, cu o noțiune a libertății transmisă cu sensuri greșite, cu răsturnare de valori.
Pătura intelectuală e redusă la tăcere, iar subtil ni se inserează gândul că ar trebui să ne fie rușine că suntem români sau că doar câțiva sunt cei care merită a fi numiți astfel. Adevărul e că în toată poza în care suntem cuprinși, nu suntem victime ci co-autori la tot ce se întâmplă.
Dar poporul acesta încă visează, încă e viu chiar dacă arată precum un deșert ce așteaptă ploaia sau ploile care să-l facă să rodească. O voce care să ridice nu să tot coboare în adâncuri încrederea, verticalitatea, cultura, identitatea.
“Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”, o spunea un om care a purtat pe umerii săi oameni urmărind binele comun. Nimic nu are viață dacă e construit pe nisipuri mișcătoare, dar înflorește și dăinuie dacă e o împletire de principii și iubire între oameni, căci la urmă acest lucru e identitatea, și e semnul care ne reprezintă ca întreg.
Cu ce te ajută să urci treptele cele mai înalte dacă te vei trezi singur într-un deșert?
