privești prin craterele nopții
vezi moartea ca pe o fecioară despletită
piaptănă copilul nenăscut
cu degetele descărnate trasează linii negre
desenând cărările vieții
îmi stropește așternutul cu sânge
de la un capăt până la celălalt într-o tăietură adâncă
împrejurul grumazului meu se ivește o formă perfectă
concentrică
pic…pic…
se scurge viața prin ochiul nopții îmi spui cu mâinile așezate în cruce peste fruntea mea treci
eu te strig pe un nume demult uitat
îți caut gura asprită de vânt
şi de toate neliniștile mele
***
în zi de sabat îmi umplu obrajii cu fum
suflu în răs(timpuri) ca un animal înjunghiat vreau
să aprind iar focul unui alt prometeu
***
oamenii mă fixează din dosul măștilor de ceară
prin același ochi bulbucat străbatem întunericul lăptos
care s-a scurs pe ferestre pe când nu se mai arătau zorii
îmi înfigeai degetele în urechi
așteptai ca un pândalnic tensionat
să mi se desprindă nufărul din coapsa
hrănită cu lacrima de cer
auzi?
grumazul meu a început să plângă
pic…pic…
boabe de rouă se scurg aritmic prin craterele nopții
(ah craterele astea blestemate care îmi brăzdează chipul condamnându-l despotic la veșnică uitare)
