Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
Eu te vedeam ades în gând
Cum stai pe prispă surâzând,
Cum salutai cu clopu-n mână
O primăvară… o lumină…
Şi cum tânjeai spre ea timid,
Doreai s-o-atingi, s-o simţi, să plângi,
Să-ţi ierte tot ce-ai şters voit,
Ce-ai părăsit, ce ai minţit.
Eu te vedeam aşa cum pot
Doar ochii gândului în tot
Să îmi dezlege din mister.
Şi învăţam febril să cer
Un drept, un zâmbet, un bunic.
Ceream vieţii din nimic
Să mi te-aducă mai aproape.
Ştiam că vrei, când prea departe
Te-ai alungat, nemaivoind
Să lupţi, să speri. Te-ai renegat.
Ştiam. Plângeam. Şi te-am iertat.
Când mici frânturi săpau în gând
Ce-nţelegeam , copil fiind,
Din toată vina ce-o purtai?
Că-n ochii mei te luminai.
Erau doar ochii tăi. Spuneau
Cum ironiile cântau
Un cântec trist vieţii când
Copiii florilor purtând
Sclipirea ochilor furau…
Şi te-am văzut cum mă chemai…
Am alergat visând un rai
În care ochii-ţi străluceau.
Dar… n-ai mai fost… Simţeam cum n-au
Suflare clipele… Te-ai dus…
Ceream vieţii un răspuns.
Aveam să aflu c-ai plătit
Ursitelor ce n-ai iubit.
Din Turţ frânturi de timp mă dor,
Le strâng trudind, păşind uşor…
Degeaba-mi spun cum alţii-şi plâng
Mustraţi de timp, de Cer, un gând…
Rămân copilul ce-a dorit,
Ce a iertat, ce a zâmbit
Cu ochii minţii unui vis.
E ceaţă, frig şi totul nins.
Şi-n nopţi îmi fluieră nimicul
Neîntalnirea cu bunicul…
