Când senin, când înnorat
îmi e cerul și-aplecat
când spre soare, când spre ploi,
când spre valul de trifoi
de pe-o mare-pajiște
și-ncolțit de-o jariște
ce lin somnul nu i-l lasă
să uite vreun pic de coasă.
Înspre pietre, înspre flori,
înspre cuibul de ninsori,
înspre lutul când crăpat
când prea tare îmbibat
își înclină zborurile
și-și trimite dorurile.
E un cer ca orișicare
și el doare, și îl doare,
și el cântă, și-i cântat,
și-i respins, și-apropiat
dar e-un cer care iubește
orice clipă ce-o trăiește…
