Oprește timpul…
Trec zile-n grabă pe lângă noi Timpul își împarte zările la doi Iar cerul se îmbracă cu mulți nori Nu știm unde-i soare, unde-s ploi. Oprește timpul am atâtea să-ți spun Șiragul de amintiri în
April 2017
Tu, râule
Tu râule, să fugi spre Mare, Cu valuri şi vârtejuri să alergi, Spre soarta ta, cea eliberatoare, Să te-mpleteşti şi să te scurgi. Să te alinţi pe sub atâtea sălcii, Câte pe mal stau şi
Binar
Clădesc din panza aurorii Un metafizic curcubeu Să-mi fiu stăpân în propriul eu Şi zbaterea s-o simt mereu Sub flacăra mirării. Idei binare să combin Când lupt sub flori de trandafiri Cu gheara rece din
Un singur plâns
Suntem aşa de puțini, deşi atât de mulți înghesuiți într-un singur plâns, nemângâiați, otova munții şi marea nu-s de ajuns. (Din volumul "Trezvie")
Fântâna cu apă vie
Izvor de apă vie este fântâna vieții, Ce-astâmpără setea oricărui trecător, Revarsă puritate în zorii dimineții Și stinge văpaia-n amurgul arzător. Prin ochi de-argint privește către cer, Fântâna tămăduitoare din abis, Învăluită în lumină și
De-atâtea ori
Ți-aș fi scris de-atâtea ori, Despre noi, despre erori Și că-n vorbe multe, Minciuna cuțitul își ascute. Ți-aș fi iertat de-atâtea ori, Vorbele rupte-n jumătate... De ce să adunăm frânturi de aripi Din regrete și
Fir de păpădie
Mă văd mult prea frumoasă ochii tăi şi nu-s decât un fir de păpădie ce-şi bucură-ntâmplarea de văpăi de dragoste... Atât... O poezie care se spune-n gând sau doar şoptit când stelele se scutur de
Paul Negoescu – ambasador onorific al FFE ediția XXI
Paul Negoescu, regizorul filmului Două Lozuri (2016), inspirat din opera lui Caragiale, este ambasadorul ediției Festivalului Filmului European, continuând astfel tradiția începută acum peste un deceniu de a lăsa cineaștii români să vorbească pentru filmul
ceremonialul tăcerii
cât de împietrit te simt ca pe un liliac ce-a adormit înfipt în trupul nopții doar ziua mai împarți cu mine sfincși obscuri în inima pământului timpul e plin de insomnii Chrnos pedalează neobosit își
Narcotice
E val puternic și e vânt, E val! Firește, valul trece... E vânt! Dar vântul nu e rece... Se ivesc frunzele de arin, E soare! Un soare... fin! Și-un gând lejer, narcotic mă-ncearcă... De-aș fi
Ochiuri de stele
Luminile orașului s-au aprins deja demult. Ochiuri de stele se cuibăresc printre oameni. Oameni grăbiți, pierduți printre gânduri. Măsurându-și fiecare bucățică de destin risipit printre orele serii. Jean Paul se contopește cu mulțimea și încearcă
Autoportret
miros a soare când într-un freamăt te-aştept şi-a nor căruia i se văd lacrimile, când mă doare... mi-aş cumpăra un kilometru de cer doar al meu sub care să pot fi mereu jumătate femeie şi
Unui om drag
Ești lumânarea care mi se stinge pe deget fără să mă frigă, Și cântecul care-și Adoarme notele În liniștea ascunsă Dintr-un strigăt... Pornești dintr-o inimă Ca să te oprești Într-a mea Precum o rimă, Precum
o singură coroană
se scutură cireșii, dragul meu, lumina asuprește taina morții. poeții scriu scrisori lui Dumnezeu, vorbind, ca autiștii, cu pereții... și iarba crudă s-a albit de floare, și ne miroase trupurile a rai, amare dezmierdări ne
Rațiune și simțire
Omul… o ființă care îmbracă o conștiință. Care calcă în picioare pământul care îl adăpostește. Atâtea civilizații, atâtea adevăruri și niciunul absolut. Atâția inventatori, descoperitori și toți deveniți eroi doar după moarte. Oare poate omul