Dor de noi
Ca niciodată azi mi-e dor de tine Şi-atât de mult aş vrea să îmi opresc Pământu-n loc ca să-ţi întorci spre mine Vâltorile ce nu îmi mai şoptesc Niciun poem... Azi doare rău tăcerea Iar
April 2017
Tu…
Iubit-o, visul meu de nicăieri Și de niciunde cu parfum de ploaie, Cu flori în păr și trup de liliac, Mă îmbătai în nopți de ursitoare. Cu o privire m-ai făcut vulcan C-o vorbă m-ai
Mi-e dor să-mi fie dor
Mi-e dor să te privesc în dimineaţă, Când pe petale îţi aştern fiori Şi îţi înşiri pe pleoape rândunele ca pe aţă, Stand sub o streaşina de nori. Mi-e dor să te adulmec la amiază,
Noism, un curent artistic în devenire, la Sibiu
Între infernul realității și transcendența divină. Două lumi într-un singur spectacol – real și metaforă, infern și transcendent, teluric și divin. O tragedie lumească în prima parte, a unor personaje captive ale propriilor măști, sublimate
Speranță
Vremea de răsfăț mă leagă de-un vis Vremea de cântec îmi șuieră-n geam Dar plânge prezentul de dor prea mult nins Și-mi arde vremelnic putința ce-o am. Timpul mai cântă prin turle, doinind Iar negura
Luminițe
Încep a se aprinde luminițe La margini de trotuare, la ferestre, Dar noaptea tot mai neagră, fără veste Întunecă în inimă dorințe. Încep a tremura ușor copacii De frica Lunii prea strălucitoare, Nu-i niciun nor
Nu am fost…
Nu, nu am fost pregătită Când m-am trezit cu grădina înflorită Mă gândeam: ce să fac cu ele să nu piară? Tocmai în grădina mea să moară?! Când ploaia cădea neoprită Nu, nu am fost
Cărțile-prietene
Cum se formează cititorii activi? “Frumusețea nu este decât promisiunea fericirii” scria Stendhal. Parafrazându-l pe clasicul francez, povestirile scrise de Petre Crăciun - reunite în volumul Povești din Țara copiilor fericiți (Editura Zorio) - dezvăluie,
Cum uităm să ne trăim viața
Șapte minute de film, zeci de premii în festivaluri și o poveste de viață pe care ar trebui să o vadă fiecare dintre noi. Un film în care fiecare dintre noi se va recunoaște... Alike
Mi-ai spune azi?
Mi-ai spune azi că mă iubești Fără să te mai grăbești Să dai răspuns crezând că mâine A fost scris că totuși vine. Mi-ai spune azi că ți-am fost dor C-ai îmbrăcat adesea haina unui
Pașii mici ai marii treceri
Ne despărțeam pentru că voiam eu. Asta nu însemna că durea mai puțin însă. Era doar una dintre situațiile alea în care ieșirea, ca să-ți păstrezi respectul de sine, nu se putea face decât pe
E mult prea simplă primăvara
E mult prea simplă primăvara, Fără de tine şi fără de mine, Când ghioceii nu-şi pot lua povara Ce niciodată nu le aparţine. E mult prea simplă primăvara Când mugurii foşnesc din pleoape Şi nici
Iubirea, splendidă trezie
Iubind nu-nseamnă să rostești un nume mai nu știu cum, mai abreviat și nici nu-nseamnă adormire pe laturi diferite în același pat, ci mai degrabă splendidă trezie, același gând, aceleași năzuințe și asalt în inima
Îmbrăţişare
Lumina Universului îmbrăţişând deşertul Prea multor rătăciri în suflete-nchistate, Îmi spulberă cu voia-mi a patimii bătaie Şi-mi dăruie pe astre o tainică cetate. Din lacrima Iubirii zideşte împăcarea Îmbrăţişarea caldă-n rupestrele altare; Un ultim gest
Dochiţa
Auzisem în copilărie poveşti despre Dochiţa, fata din Mileanca, puţină cu duhul, care venea adeseori pe la noi, ca să muncească. Dochiţa în sus, Dochiţa în jos… Devenisem curioasă şi abia o aşteptam să vină