O poveste tulburătoare reinterpretată „genial”. „Cel mai mult mi-a plăcut dansul. Dansatorii sunt minunați, adevărați artiști, profesioniști perfecți. Mi-a făcut mare plăcere să văd această poveste frumoasă și tulburătoare, reinterpretată astfel. Muzica mi-a plăcut foarte
„Splendid”, „plin de energie”, „emoționant”, „s-a terminat prea repede”, „modern”, „mi-a plăcut la nebunie”. Sunt cuvintele celor care au văzut aseară My Ladies Rock, spectacol susținut de compania de dans Jean-Claude Gallotta, aflată pentru prima
Spectacolul de teatru coregrafic "Eine kleine Nachtmusik" de Gigi Căciuleanu, va fi prezentat în premieră la Festivalul Internațional "George Enescu" pe scena Ateneului Român, miercuri 13 septembrie, orele 22:30. "Mozart pe drum de seara… Spectacolul
Între infernul realității și transcendența divină. Două lumi într-un singur spectacol – real și metaforă, infern și transcendent, teluric și divin. O tragedie lumească în prima parte, a unor personaje captive ale propriilor măști, sublimate
Pentru prima dată în România, la inițiativa Japan Foundation, cu sprijinul Ambasadei Japoniei, în colaborare cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Fundația Art Production, Întâlnirile JTI vor găzdui în București și Sibiu,
Amurgul zeilor sau povestea tinereții fără bătrânețe. Fragmente memorabile din Quartet Gala și povestea din spatele spectacolului susținut de patru legende ale dansului contemporan, Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke și Dominique Mercy în cadrul
Legendele dansului, la București. Patru legende ale dansului contemporan vin la cea de-a 17-a ediție a Întâlnirilor JTI! Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke și Dominique Mercy vor prezenta Quartet Gala, pe 7 și 8
Mats Ek, va prezenta pe 7 și 8 octombrie, la Teatrul Național București, în cadrul Întâlnirilor JTI, două lucrări coregrafice extraordinare, alături de soția și muza sa, Ana Laguna. Mats Ek este laureat al Premiului
Un spectacol de teatru coregrafic poetic, plin de sensuri filosofice, viu, actual și profund. Gigi Căciuleanu, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români pe plan mondial a prezentat la sfârșit de săptămână, împreună cu tânărul
Unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români pe plan mondial, coregraful Gigi Căciuleanu pregăteşte o nouă premieră: "l’Om DAdA", spectacol de teatru coregrafic care va fi prezentat la sala Atelier a Teatrului Național București pe
Spectacolul Kaash, susținut de Akram Khan Company în cadrul Întâlnirilor JTI, va fi redifuzat de TVR1, sâmbătă, 30 ianuarie, la ora 16.00. Când a fost lansat inițial, în 2002, Kaash (cuvântul hindus pentru "dacă") a
Pentru toți aceia care s-au pierdut în vreo iubire, cândva. Și pentru toți aceia care îndrăgesc dansul. O poveste spusă de coregrafa Talia Favia în colaborare cu dansatorii Chaz Buzan (dansatorul principal al Madonnei) și
Gigi Căciuleanu, din nou "cu picioarele în apă rece". La cererea publicului, Gigi Căciuleanu Romania Dance Company va prezenta din nou "Un minut de dans sau Uf!!!", pe 3 și 4 octombrie, la Teatrul Mic,
Un poem vizual despre dragoste. Și despre mistuirea ei. "Un poem vizual inspirat de relațiile care testează limitele și merg dincolo de ceea ce este considerat de ceilalți drept acceptabil - relații care te reduc,
Gigi Căciuleanu va dansa din nou, pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creație coregrafică, "Un minut de dans sau uf!!!". Premiera spectacolului va avea loc pe