Poezie

În întunericul ce mă străbate te găsesc zâmbind lejer. Ești plin de cercuri gri, întunecate Și umbre moi, deși nu crezi. Aș vrea mereu să te găsesc în bine Dar răul mă absoarbe neîncetat. Ai 

Atât de gol, deși loc nu mai ai; Atât de întreg, deși zdrobit în bucăți; Atât de plin, deși n-ai cui să dai; Atât de aici, deși prin alte părți; Atât de al său, deși 

Ardem clipe la temelii de catedrale, de sunete şi cuvinte grele, fără să poată să se mai nască. Suntem grăbiţi? Poate da, poate nu, ne complicăm când totul poate fi simplu! Tu vezi în ea 

Ascunde-mă-n căușul umbrei tale Și lasă-mi zâmbetul să cadă, Pe pașii ce îți stau pe nori agale, Când asfințitu-i copt fără de pată ! La ceas târziu când arde dulcea Lună, Mai stinge o țigară-n 

Ştii tu despre trupul meu mic şi plin de viaţă, Despre jocurile mâinilor mele? Despre degetele lungi trecute prin păr alintându-l? Despre mângâieri uşoare în urma cărora prind contur? Ştii tu despre ce scriu eu 

Flori de cireș îmi sunt gândurile. Petale deschise crescute în lumină Ramuri ce și-au întins vârfurile Razelor strălucitoare se-nchină. Parfumul și-l plimbă sub atingeri de vânt Atât de ușor deschide a simțurilor poartă Și mângâie 

Am cautat sa cuprind Necuprinsul ratacind Pe carari line Si urme de dor pline Cu amintiri goale si reci Vagi poteci Ale pasilor pierduti Disparuti In ceturile fine Ale uitarilor de sine Tanjind sa imbratisez 

Infinitul meu e limitat- De cuvinte Care mi-l sugrumă, Și de privirea ta Prin care calc pe Iluzii de brumă... Infinitul meu E firul de nisip Prin care îmi Îmbrățișez lumea- Iar lacrimile Ei îmi 

De n-ai pleca de fiecare data, De-as opri inima in piept sa bata De n-ai zambi cand ma privesti, De-as sti acum ca ma iubesti... As vrea ca-ntregul Univers sa-mi spuna Ca toate visele din 

Sunt Aer și mă inspiri cu putere, Mă inhalezi cu plăcere, Oxigenul nu îți este suficient, Pe mine mă tragi cel mai bine în piept. Sunt Apă și mă bei cu sete, după ce cu 

Între viaţă şi moarte, între grafia vieţii şi grafia morţii, doar culoarea "a fi" îşi macină sunetele în primul şi ultimul zbor. Între viaţă şi moarte, primul om, primul vis, prima lacrimă, prima lumină şi 

Eu aștept Tu aștepți Noi așteptăm Timpul trece Eu visez Tu visezi Noi visăm Realitatea doare Eu plutesc Tu plutești Noi plutim Viața zgâlțâie Eu te iubesc Tu mă iubești Noi ne iubim Dorul crește

Ne-am nascut in genunchi, o generatie botezata in suvoaie de nepasare si delasare scufundata in necunostinta totala intr-o bezna impusa letala. Si am crescut in genunchi derutati si confuzi supravegheati de priviri ratacite dezgolite de 

Vine șarpele din camera de zi. Învie ușa și ascunde-te-n cămară. Sari prin fereastră. Urcă-te pe acoperiș. Zboară pe inorog. Zboară departe, cât mai departe. Vin-o după mine dacă poți. Zboară departe, până căluțul nu 

Ai creat poetul după chipul și asemănarea Ta, L-ai lăsat liber să-și descopere sufletul, și ce a rezultat? Disecând prin interiorul său, găsim organe atrofiate Bolnave de singurătate, ficatul, splina și rinichi Îmbibate în melancolie.