Alunecăm ca două iluzii,
suntem în acelaşi gând şi nu ne vedem,
traversăm aceeaşi undă scăldată-n câmpiile din vis
şi flăcările ei în faţa noastră se înalţă….
Dincolo de tânguirea trestiilor, dincolo de pietre,
doar forţa singurătăţii în mireasma vântului şi-a ierbii…
Uşor ţi-e numele, ca briza mării.
Totul începe cu marea, acea sălbatică mare,
Calmă, dar în adâncuri de nestăvilit!
Un ţărm de mare de care valurile
se sparg în mii de bucăţi-destin!
Ştiu că dacă mi-ai strânge mâna ai fi fericit.
Ştii că dacă te-aş zări aş plânge…
Tu… Eu,
poem nocturn plutind într-un vis,
fără a şti cum lacrima mea te-ar reda întreg,
iar moartea ar mirosi a salcie,
mereu prea devreme,
mereu prea târziu…
