Ce spui, prietene, vii?

Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!

Eu, o torță purtată năvalnic de vânt,
Iar tu, o rafală aprinsă ca mine,
Ne-am izbit deodată frontal în cuvânt
Și ne-am trezit suflând cu asprime,

Căzând, îngenuncheați de cuvânt, la pământ.
Rămasă o clipită fără suflare,
Mă-ntrebam, prietene drag, unde sunt,
Și unde e raza plăpândă de soare

Să poată îmblânzi atâta dogoare.
Fiind doar o clipă în comă indusă
Am auzit bătăi atât de ușoare
În pieptul ce avea ușa-ntredeschisă,

Și-o mână blândă de departe întinsă
Mi-a șters sudoarea de nestăpânit,
Iar lacrima ce stătea în suflet prelinsă
A stins durerea ce răsuna ascuțit.

Pieptul ce-a fost de furtună lovit
Încă mai poartă-n ruine urmele rănii,
Știindu-ți pieptul, prietene, la fel de rănit,
Avem nevoie să ne tratăm de orgolii,

Să ne-mbrățișăm, prietene, ca bătrânii
Ce-și dau iertarea cea de pe urmă,
Și să privim umăr la umăr, castanii
Cum înfloresc, și dau împreună lumină,

Chiar atunci când în ei se-ntâmplă de tună.
Vino, prietene, că anii vor trece,
Și, regrete tardive n-au cum să mai spună
Ce se petrece, când sufletu-i nins, rece…

Rupă văzduhul și în inimi să sece
Tot ce-a semănat vifor, furtună;
Soare Răsare peste noi să se-aplece,
Și lăstari bucurii tristeți să răpună.

Ce spui, prietene, vii?, ca zorii de zi
Să arate lumii minunea de-a fi?

(Din volumul  Suflet cuprins de flăcări)

Cornelia Mazilu

Cornelia Mazilu De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu