Privește-mi sârma, cum merg tăcut pe ea,
Cu pași micuți, echilibrați,
De prea mulți ani, de prea mult dor.
De ce? Mă-ntrebi. De ce o sârmă?
Când pot s-alerg pe dealuri înflorate
Sau pot să fur o aripă unui fazan
Și alta unui fluture, cea stângă,
Și să-mi creez eu propriul zbor?
Dar care-i sensul, te întreb,
De ce să fugi, de ce să zbori?
Când poți păși încet și elegant
Pe sârma cea lucioasă, parfumată,
Cu un miros nostalgic, cunoscut.
