Fiecare femeie, cu delicatețe poartă
În suflet, ca pe o bijuterie elegantă,
Un trandafir, de o gingășie minunată,
Care își schimbă culoarea când inima în alt ritm începe să bată.
Până să devină femeie, trandafirul este un boboc, de un alb perlat,
Inima cântă fericită, sufletul este curat,
Nici un gând nu este întinat,
Pe față înflorește un zâmbet luminat.
Trandafirul capătă nuanțe de roz cu candoare,
Când inima începe să bată cu mirare
Și femeia simte a fluturilor din stomac zbatere,
Căutând a sentimentelor interpretare.
Trandafirul ia a rubinului culoare,
Când dragostea devine din ce în ce mare mare,
Inima bate în ritmul inimii iubitului, chiar dacă se află la depărtare,
Sufletul nu-și mai găsește alinare, decât într-a iubitului îmbrățișare.
Trandafirul este galben de durere,
Când gelozia mușcă din inimă cu plăcere,
Sufletul se zbate în negare,
Iar inima bate încet, căutând consolare.
Trandafirul este roz aprins,
Când dorul este de nestins,
Cănd sufletul în visare se lasă prins,
Iar inima îndeamnă la luptă pentru vis atins.
Trandafirul devine alb strălucitor,
Când sufletul este eliberat de dor,
Și din inimă izvorește al iubirii infinite izvor,
Din care doar gânduri de pace și de ajutor, își vor lua zbor.