“Înainte, viața se trăia, acum trebuie să-i găsești o justificare”

Despre femeia timpurilor moderne. Și despre dragostea timpurilor moderne.

“Eşti încă tânără și poți să-ți refaci viața…”

“Ideea e că stilul de viaţă a devenit o problemă a alegerilor în societatea de astăzi. La un moment dat se spunea despre femei: te măriţi repede, faci un copil, îl creşti până la 26, 27, 28 de ani şi la 28 ani, cu un copil mare, îţi începi viaţa. Poţi face o facultate, eşti încă tânără şi poţi să-ţi refaci viaţa. Se poate şi invers, îţi începi cariera, lucrezi de înnebuneşti şi la 34, 35 de ani, când eşti pe ultima sută de metri, faci un copil.

Acum, la noi se poartă adopţia. Anumite categorii de femei, din varii motive, se gândesc să împace şi capra şi varza şi atunci îşi fac o carieră, câştigă bani şi, fiind mai eliberate de maternitate, adoptă copilul ca un mod de a compensa frustrările. Pe de altă parte, copilul devine o formă de lux: pot să-mi permit un copil în condiţiile astea pentru că eu fac banii şi nu depind de nimeni. Este o acţiune voluntar monoparentală la această categorie. Avem foarte multe forme.

Una peste alta, ideea este că stilul de viaţă începe să preocupe foarte mult individul şi cred că dacă o luam filozofic, motivul se naşte din ideea aceasta a utilităţii vieţii. Înainte, viața se trăia, acum trebuie să-i găsești o justificare.”

“Niște scovergi iradiate de computer”

“Vedem o grabă teribilă a tinerei generaţii de alerga după bani şi a uita să trăiască. Ca să ilustrez acest lucru, am găsit un text foarte critic, în care un specialist în marketing se referă la ce se întâmplă la noi în România: “Am văzut fete care, atunci când s-au angajat în agenţie, erau ca nişte mere sănătoase din care îţi venea să muşti cu poftă; astăzi sunt niște scovergi iradiate de computer. Oricum, ar găsi cu greu un bărbat la ora la care pleacă de la birou şi, dacă ar apela la soluţia cea mai la îndemână – un coleg de birou – tot n-ar nimeri-o: stresul provoacă sterilitate masculină. Probabil că, la ora la care scriu aceste rânduri, ele sunt tot la birou, bibilind un mediaplan sau pregătind press release-ul unui client isteric şi mitocan, care nici măcar nu spune mulţumesc, pentru simplul motiv că: doar te plătesc, nu? În nici un loc sau meserie, densitatea de impostori pe metru pătrat nu e mai mare ca în marketing şi publicitate”.

E interesant că partea feminină e mai afectată deoarece, dacă înainte exista acest stereotip – când ai o fată e bine să intre în învăţământ (învăţământul a fost întotdeauna feminizat, pentru a-ţi permite să mai creşti un copil, să mai faci o mâncare, să mai stai pe-acasă şi să ai timp pentru îndatoririle de femeie, care trebuie să ţină şi-o casă) – astăzi nu se mai întâmplă aşa, fetele nu se mai fac profesoare, ci intră în jurnalism, dacă au noroc lucrează la televiziuni, iar cele care mai există se duc mai degrabă la grădiniţe particulare, pentru bani mai mulţi. Deci, majoritatea intră în profesii extrem de consumatoare de timp, extrem de mobile şi dinamice, la care salariile pot fi substanţiale dar, dacă stai să te gândeşti mai bine, îţi dai seama că, de fapt, sunt foarte prost plătite pentru cât de rar dau pe-acasă.”

“Generatiile mai vechi nici nu si-au pus problema, traiau pur si simplu”

“Omenirea este extrem de pestrita si exista foarte multe formule pe care ti se propun ca fezabile. Cind am zis de subdiviziuni m-am referit de exemplu la casatorie. Vrei relatii seriale fidele sau vrei hopuri, urcusuri si coborisuri, incet incet, ai facut o investitie in cineva, sau mergi in aceasta idee de relatii seriale. Ai de ales. Era mult mai comod cind ti se spunea cum trebuie sa faci. Era clar ca era inspre binele tau sa preiei un model.

Acum esti pus in fata multor modele, submodele sau contramodele si trebuie sa alegi ce vrei.. Ideea este ca viata nu are sens, ca trebuie sa ii dai tu un sens. Inainte avea un sens in sine, acum trebuie sa ii gasesti tu sensul, ceea ce reprezinta o intreprindere destul de dificila. Uneori am vazut ca acest lucru poate fi si una dintre explicatiile sinuciderii la tinerii care nu gasesc acest sens. Cel care sa-ti spuna ca merita sau ca este o datorie sa traiesti. Generatiile mai vechi nici nu si-au pus problema, traiau pur si simplu.

Aş spune că oamenii caută frumuseţea vieţii în marile reuşite, fără a acorda importanţă gesturilor mici, cotidiene. De fapt, acestea alcătuiesc cursul vieţii. Viaţa are şi ceva care trebuie trăit. Munca e foarte bună, însă ideile despre muncă şi activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sunt importante. Din păcate, atunci când eşti concentrat pe ceva, nu mai vezi nimic în jurul tău.”

Aurora Liiceanu