Ardem clipe la temelii de catedrale,
de sunete şi cuvinte grele,
fără să poată să se mai nască.
Suntem grăbiţi? Poate da, poate nu,
ne complicăm când totul poate fi simplu!
Tu vezi în ea imaginea dorită,
tu vezi în ea izvor, cer necuprins,
tu vezi în ea torentul de lumină,
tu vezi în ea cântarea bobocului de floare,
tu vezi în ea zefir de primăvară.
Un nor de-adie azi e suficient
pentru ca umbra să te schimbe?
Un gând ţesut şi încâlcit e suficient
pentru a topi călătoria cuantelor-lumină?
Acum poate deveni,
oricând, atunci – ieri, azi, mâine!
Nu poţi opri clipele,
nu poţi fi ieri ceea ce eşti astăzi,
nu poţi aduce înapoi ceva din urmă,
ceva care să se repete,
poate altfel, dar să se repete.
Şoseaua este pustie,
nu erai acolo unde trebuia să fii,
sosiri, plecări, viteză, intrări şi ieşiri,
sublimul – o singură intrare -,
rutina naşte golul, rutina ucide,
gânduri capcană, pânze de păianjen
şi timpul, şi timpul ce-aleargă…
Acum goneşte spre mâine,
iată, deja a trecut,
fuga, eliberarea reţinerilor,
ruperea lanţurilor,
printre bucurii şi lacrimi alergi,
creaţia se face din mers,
facere, nu desfacere, apocalipsul Acum!
Vrei lumină, mai multă lumină
decât flacăra unei torţe,
lumina strânsă într-un cerc,
capcană de gânduri şi straturi de metafore.
Dormi, dormi, din Lethe vei sorbi!
Ceva îţi spune să nu opreşti clipa,
să te opreşti, tu, Călătorul,
a sosit vremea schimbării, vremea pământului,
nu vrei să te trezeşti – fără frică, fără regrete -,
clipei îi este teamă, nu ţie! Alegeri, viaţă, credinţe…
Iubim, dar când, cum şi ce iubim,
imaginea, dorinţa, crezul sau întregul?
Unde e zborul dacă secunda trece?
Cum să nu te blochezi printre ruine
devreme ce calci peste tine
fără să poţi să te mai recompui?
O clipă pe care ai visat-o ai trăit. Cu totul alta!
