Lumina aceasta din noi e răsfrântă În zeci de iluzii-aruncate, mărunte, Ca fina podoabă a zilei ce luptă Cu fricile ei înnoptate, Cărunte... Lumina aceasta minune Ne este - O muzică surdă de harpe Ciupite
Câte fulgere, câte trăsnete, câte dezastre, cât potop, câtă urgie, cât prăpăd, câtă pacoste, câtă dragoste Între noi.
În bătaia ploii iară Ne vom cufunda barbar, Ca-ntr-o liniște avară Ne cuprindem... iar și iar... Iar las dorul să grăiască Și s-adune-n sânu-i cald Toată larma tinerească Mirosind a mir și brad... Căci ca
îmi place să scriu scrisori. doar că… încet, încet la capătul firului n-a mai fost nimeni să mi le primească . a-mbătrânit hârtia, cerneala are spori fungiformi, miroase a trecut, a alaltăieri. mâna mi s-a
Dragul meu, îți vorbesc în fiecare zi, dar, totuși, simt nevoia sa îți scriu. De ce sa îți scriu? Întocmai deoarece nu am curaj sa îți spun. Mai ții minte acel moment când simțeam că
dacă iau creionul green pacifiştii ies cu pancarte în faţa primului vers de parcă aş fi regina defrişărilor nu tăiaţi copacii strigă învârtindu-se în cercuri concentrice în jurul paginii virgine să moară bărzăunii şi ghionoaiele
Nu te mai văd nici în oglinzi de ploaie, nici în ferestre albe de poem, nici în a verii, de granat văpaie dar pot să-ţi simt tristeţea şi mă tem că-ţi porţi pe umeri mările-amorţite
A uitat... s-a cufundat în albul gândurilor mele și s-a îmbrăcat în gri-ul bucuriei de-a trăi. A uitat... nu trebuie să ating nimic căci la căldura sufletului meu, tot învelișul ei se desface arzând în
să vorbim din nou mai întâi în şoaptă pe sub masa tăcerii rotundă şi goală apoi să ne scuturăm verbele de colbul neîncrederii ca să dezlipim umbrele autocolante ai aceloraşi zori să profităm din plin
Ma gandesc doar ca T. a ramas un nume scris pe o copertă, termen de pastrare – 15 ani, dar termenul de pastrare al sufletului lui? O eternitate. Nu am pe ce să scriu, nu
Pentru tine şi pentru cărările tale am băut un pahar cu apă din acelaşi izvor îmbrăcat cu puritatea neînceputului. Şi zbor m-am făcut, doar să-ţi citesc în palmă, precum căprioara ce îşi adapă trupul zvelt
Intind o mână, tu cealaltă Un pas în față, tu mă agață De tine și de viață laolaltă Fă doar un pas, ca de ață. Trage-mă spre tine spre veci Să nu cunosc brațe reci
Un drum deznadajduit. Batranul e singur. E toamna, dar totusi frig. Dar pentru el nu conteaza. Numai conteaza. Inainte poate dar acum nu. Se uita in zare. La ce il asteapta. Zambeste ironic. Isi aprinde
E hilar cum mă întorc mereu în acelaşi loc. Aerul de aici e plin de atât de multe regrete încât abia pot respira, iar greutatea cuvintelor nespuse apasă atât de tare încât îmi striveşte pieptul.
Uneori iți e adus de o pânză de apus, de o floare, de un zbor, de un puișor de nor, de o blândă mângâiere, de - o dorită revedere, de un pod de curcubeu, de