Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
Un studiu realizat de Economist Intelligence Unit.
Unii spun că este trist să trăiești astăzi în România. Dar cât de trist este să te naști astăzi în România? Conform unui studiu realizat de Economist Intelligence Unit, România este una dintre țările în care este destul de rău să te naști, ocupând poziția 56 într-un clasament care cuprinde 80 de țări.
Țările în care este cel mai bine să te naști sunt, în ordine, Elveția, Australia, Norvegia, Suedia și Danemarca, în timp ce țările în care este cel mai rău să te naști sunt Nigeria, Kenya, Ucraina, Bangladeș și Angola. Topul a fost realizat ținându-se cont de 11 indicatori prin intermediul cărora s-a determinat care sunt “țările care, în următorii ani vor oferi cele mai bune oportunități pentru o viață sănătoasă, sigură și prosperă“.
Raportându-ne la fostele țări comuniste: Republica Cehă (locul 28), Slovenia (32), Polonia (33) și Slovacia (35) sunt țările care sunt clasate dincolo de jumătatea clasamentului, în zona locurilor unde e bine să te naști; România se află și în urma Estoniei (44), Croației (46) sau Ungariei (46), singura țară ex-comunistă (și care nu a făcut parte din fosta URSS) care se află în urma sa fiind Bulgaria (locul 61).
Interesant: Grecia, cea atât de “deplânsă”, se află în clasament pe poziția 34, mult în fața României, devansând, de pildă, țări cu economii în plină creștere ca Brazilia și China Și, dacă tot a venit vorba: China este depășită în clasament și de țări ca Ungaria, Croația sau Estonia. Și, tot interesant: Singapore (locul 6) și Hong Kong (locul 10) depășesc Germania și SUA, ambele clasate pe locul 16, la egalitate de puncte.
Mai multe informații aici.