Cenaclul

Cad fluturi Cu aripile întinse deasupra timpului, Căci nu găsesc floarea inimii La marginea câmpului, Sau în mijlocul patimii, Sau pe cărările visului. Atârnă la jumătatea unui gând pur Țesut din iluzii și speranțe Și-un 

Cineva, dar nu ştiu cine mi-a-nchis verile în tine. Când mi-e toamnă-ţi caut zarea, ochii, ceru’,-mbrăţişarea şi-mi plimb paşii prin fâneţe ca în plină tinereţe. Doar fiindcă te ştiu aproape ploile-mi descresc sub pleoape, vântu-n 

E ca si cand n-as fi, Daca nu esti cu mine. Cum sa mai pot croi, Cand haina mea-i la tine? Sufletul sa-ti imbrac De teama sa nu ingheti, Surad, raspund dar tac, Tacerii tale 

Eu nu-mi doresc mai mult - de ce-aș minți ? - dar îmi doresc – iubindu-mă cum știi – să-mi umpli clipele cu veșnicii și-apoi golindu-le pe toate să te iubesc de la-nceput - dacă 

Sunați, vă rog, spitalul de urgență, Nu mă mai pot opri din tremurat- Și lacrimile curg cu insistență- Eu cred că sufletul mi-e fracturat. Chemați urgențele interstelare Cu îngerii la borduri pregătiți, Și medicii cu 

Căzut-au mii de stele-n noaptea asta, Printre atâtea braţe ridicate de copaci, Ţesând prea sfântul giulgiu alb pe coasta Pământului, răpus de greierii posaci. Căzut-au mii de stele-n cartea noastră, Când la fereastră stau cu 

Dacă v-ar păsa de țară n-ați mai jupui-o-ntruna, n-ați mai face-o de ocară, n-ați înscăuna minciuna, n-ați lovi în ea cu valuri și cu stânci de nepăsare, n-ați aduce-o între maluri clocotind de indignare. Dacă 

Of, cum te stingi sărmană țară și cum arzi și cum ningi - Mă gândesc -a câta oară - câte înduri, câte auzi, dar nu plângi! Poate nici lacrimi nu ai de unde să mai 

Primăvara va veni, Visul florii va-mplini, Şi din nou va răsări. Decorând lumea cu vise, Cu miresme nedescrise. Eu le văd în minte-acum. Mâine, zarea-mpodobind, Cu corole multiforme, Fantezii - multicolore, Gând cu-o floare cu 

Ai auzit ceva bătând aseară În geamul tău? Eu am rugat un ram Să îţi trezească gândul şi-o vioară Să-ţi cânte-a dor cumplit... Dacă ştiam Că-ţi îmbrăcasei visele cu mine Să te trezească n-aş fi 

Ce rănește, oare, sufletul mai tare? Dacă nu, singurătatea, e cea care doare Nu umilințele, nici multele răni ce-au curs Chiar dacă astăzi pare sfâșiat de-un urs. Ce rănește, oare, sufletul mai tare? Dacă nu, 

Şi ieri, şi astăzi, a sunat telefonul Departe din spaţiu se-aşteaptă sonorul Dar golul urlă A patimă surdă De parcă ar avea ceva să ascundă La capăt de fir, încercat, Nimic nu s-a întâmplat. Acolo 

ştiu că va veni o primăvară în care eu voi fi, din nou, cea mai frumoasă se va ridica ceaţa de peste pădure toate porţile Timpului se vor da de pereţi se vor rotunji ca 

Mă uit cum ninge, iubito, devreme, cum pe deasupra ta s-aștern, ca într-un colind etern, toți fulgii de ninsoare rară hai să ne prefacem în copii în alba minune și-n splendidă seară, în oameni de 

Ar fi puțin să-ți spun doar "te iubesc" Căci ce simt e departe de a fi lumesc Doar ochii trebuie să se întâlnească Să vezi ce cuvintele nu pot să rostească. Ar fi puțin să-ți