ştiu că va veni o primăvară în care eu voi fi, din nou, cea mai frumoasă
se va ridica ceaţa de peste pădure
toate porţile Timpului se vor da de pereţi
se vor rotunji ca un arc colorat toate colţurile cuvintelor
şi lacrimile mele ştiute şi neştiute
se vor preface în fotoni şi lumea le va crede instalaţii de pom,
lumânări candele de aprins la capul morţilor
îngeri de paiantă
acadele şi mărunţiş pentru micii cerşetori din faţa bisericii
pe care de-atâtea ori i-am mângâiat pe creştet
şi le-am pus degetul pe gură
iar drumurile şi mările oh, drumurile! vor duce întotdeauna la cineva
lumea va deveni o fereastră
şi toate gesturile mele până atunci inutile
se vor transforma în crenguţe de brad înainte de Crăciun, aşa cum îşi cumpără săracii oraşului
păsările vor prinde în cioc toate greşelile noastre
le vor purta până la capătul lumii
şi le vor da drumul
toate întâmplările visate mi se vor scurge în mijlocul dezgheţului printre degete
ca nisipul plajelor
pe care n-am umblat niciodată
şi tu în genunchi vei buchisi pentru prima oară pe paginile gândurilor mele uitate în iarbă
iar apoi vântul le va răscoli
şi ne va purta departe…
