Cineva, dar nu ştiu cine
mi-a-nchis verile în tine.
Când mi-e toamnă-ţi caut zarea,
ochii, ceru’,-mbrăţişarea
şi-mi plimb paşii prin fâneţe
ca în plină tinereţe.
Doar fiindcă te ştiu aproape
ploile-mi descresc sub pleoape,
vântu-n şoaptă-mi împleteşte
sălcii de surâs,fireşte,
bruma-nvaţă scânteierea
pe un alt tărâm iar vrerea
mea pe-aici, devine lege.
Din iubire, se-nţelege
topeşti soarele-n privire
şi-mi torni vară în potire
pentru înc-o veşnicie,
oaza mea cu apă vie!
