Pe urmele fiecărui pas

Un val plesneşte în noapte…
Cuvintele vorbesc misterios
prin tăceri,
adânc inspiri sărutul.
E noaptea din noapte,
ca visul din vis,
ca ochiul din lacrimă.
Cineva invizibil mângâie
păpădiile din zâmbetul ei,
copil plutind
în şoapta timpului,
sângele tău e stingher fără ea,
cutreierând cerul primăverii,
iubirea voastră ţipă
în oarbe oglinzi,
lumea îţi scapă din mână,
timpul se scurge prin inima ta.
Voi pleca din atâtea vieţi
trăite şi visate,
pe urmele fiecărui pas,
prin fiecare viaţă,
prin lumină,
doar spre lumină…

Irina Lucia Mihalca

Irina Lucia Mihalca De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu