De la suflet la suflet.
Dacă am avea posibilitatea să comunicăm direct, prin sensibilitate, de la suflet la suflet, poate am fi mai senini. Avem atâta nevoie de comunicare… Poate aşa se explică faptul că, în epoca noastră violentă e la modă “pumnul şi pistolul”, iar apariţia unei licăriri de umanitate, de sensibilitate e sesizată imediat şi apreciată.
Sufletul artistului trebuie să fie o rană permanent deschisă, pentru că numai aşa va putea el să deştepte sensibilitatea spectatorului. Altfel, se aşază o rugină, o cocleală în tine şi ajungi la un moment dat să te întrebi: “cum dracu’ se face?”.
Oamenii se nasc, trăiesc şi mor copii. Au nevoie de exemple, de modele şi ei caută – de fapt se caută pe ei înşişi, aşa cum s-ar dori, buni şi frumoşi, într-o imagine ideală – pe scenă. De aici cred că vine şi fascinaţia pentru spectacol. Pentru că, altfel, se întâmplă lucruri senzaţionale pe stradă, dar oamenii nu se caută în ele, ci vin la teatru. Sau la film.
Amza Pellea
(7 aprilie 1931 – 12 decembrie 1983)
Comunicare “de la suflet la suflet”, ce frumoase gânduri! Am remarcat că în acele vremuri “apariţia unei licăriri de umanitate, de sensibilitate e sesizată imediat şi apreciată”, în timp ce acum nu mai este decât o slăbiciune, un handicap de care mulţi “binevoitori” vor dori să profite, hrănindu-şi vanitatea…..
MULTUMESC FRUMOS!