Thomas Merton (1915-1968) este un scriitor excepțional, autor al unor cărți de neocolit în spiritualitatea catolică a secolului XX, dar, spre sfârșitul vieții devine destul de controversat în privința corectitudinii dogmatice a lucrărilor sale. The
Este un îndemn, un gând citit care mi-a atras atenția prin puterea lui de a schimba modul în care putem ajunge să ne privim, atât pe noi cât și pe ceilalți. Pentru că lentila prin
Știi dorul ce-animă pasul zorit străbătând în negura serii cvartalu-adormit, când umbra-și răsfiră conturul hilar în lumina difuză de vechi felinar, cernută prin ochiul de sticlă afumat și neclar, când draga ta casă, după colț
Îmi e atât de dor de primăvară .... Un dor adânc ce sapă-n respiraţia mea. Rostogolesc gânduri şi mii de semne de întrebare, Stau a mirare în drum,poate vei ieşi de undeva, Din adânc de
Patru premii pentru lungmetrajul "The Shape of Water", regizat de Guillermo del Toro,. Cel mai bun film - The Shape of Water Cea mai bună actriță într-un rol principal - Frances McDormand Cel mai bun
Ce dacă vine primăvara Atâta iarnă e în noi Că martie se poate duce Cu toţi cocorii înapoi. În noi e loc numai de iarnă Vom îngheţa sub ultim ger Orbecăind pe copci de gheaţă
Royal Fashion. "Căci regalitatea asta presupune: o înălţare, o înnobilare, o scoatere din mulţime, spune Dan Puric, scenarist şi regizor al spectacolului. În termenii vieţii, femeia pe care o iubim este regina noastră. Ea ne
Martie este cu siguranță ziua femeii, deși, despre femeie ar trebui să se scrie în fiecare zi. Pentru că ea este acolo pentru noi toți. E acolo ca mamă când suntem mici, ca bunică, ca
The Shape of Water. Preocupat de o arie tematică situată între filmele intimiste și marile producții, Guillermo del Toro realizează o creație atipică în peisajul fantastic contemporan. Spectaculos și chiar flamboaiant, cinemaul său e traversat
Privim, de multe ori, cu ochii mari la stele, dar ele privesc, la noi, vreodată? Cu tine se-ntâmplă ceva, o viaţă de om! Înalţă-mă până la stele, iubitule, vino în oglinda interioară din palatul viselor
N-am mai trecut de-o viaţă prin satul copilăriei mele. Plâng tălpile după liniştea prafului din uliţă, freamătă aripile închise în suflet când îmi amintesc. Când alunec pe vreo felie de viaţă, mă întorc cu gândul
Când vii, să ȋmi zâmbeşti profund Cu ochi în ochi să te inund Iar pe fereastră când priveşti De-al tău contur să mă lipesti. Şi la distanţă de voi sta În taină îţi voi celesta
Prea mult mi-ai stat cu încălțările pe suflet Lăsându-mi urme largi de om grăbit Și ai deschis alei nevrute cu-al tău umblet Și trandafiri, călcând nervos, tu mi-ai strivit Azi torn asfalt încins pe-a tale
Dărâmă—te zidule eu am răbdare să—ți privesc cu urechile și a doua dărâmare din ecou Crapă—te drumule eu am răbdare să număr toate sufletele mașinilor ce au mers pe tine Intră în pământ bucătărie aragazul
În locul unde stâncile vorbesc Mai mult decât al oamenilor glas Îți va părea un gest firesc Să tac când singuri am rămas Să tac și să ascult misterul Materiei cu voci de zână Să
