Noi ne respirăm unul pe altul- prin ochi și prin buze, în altarul ce ne desăvârșește, golindu-ne de cuvinte. Astfel, devenim tăcere, ca o enigmă pierdută între o mângâiere și alta, căci e prea mult
Unde fugim noi, umbre de timp ? Firave, purtate in temple astrale Un vant adie din neantul rece Inghetand al meu suflet pierdut Si vad kilometrii in coridoare Biblioteci suspendate de intrebari Se aude sarutul
Trezește-te, îți spune sunetul agreat al ceasului în fiecare dimineață, devenit laitmotiv al vieții, cel care te invită să deschizi ochii, să te ridici și să o iei de la capăt. Cu pauze. Cu respirații.
Femeia, în vocabularul meu, este o ființă intraductibil de frumoasă, o ființă catifelata pe al cărui trup, dacă ar fi îndeajuns de mult loc, ar ateriza fluturii și îngerii, adică cele mai grațioase făpturi din
Viforul. Într-o lume rece și ostilă, în care fiecare luptă pentru propria supraviețuire, se va contura portretul unui luptător, un antierou. Una dintre cele mai sângeroase pagini din istoria Moldovei este privită de Barbu Ștefănescu
Începusem să—mi aud sângele Cum se—ntorcea de la picioare Înjunghiat în spate de drumuri Și—ngreunat de vorbele—topoare Am vrut să ridic de pe masă ceasul Dar nici nu l—am putut clinti Lipit de pânza școlarului
Am cules astăzi ultimele flori albastre, creşteau în mine ca o presimțire. După obiceiul pământului le-am transformat in cuvinte. Ca într-o alveolă de schimnic cobor în poezia mea câteodată ca şi când aş urca. Uneori
Azi, e despre cine ești, Despre cum poți să pășești; Cum strângi tot ce risipești Ca să știi să te găsești. Amintiri ce-ai izbăvit, Te-au lăsat să fii aici; Și-ai știut să vrei să cazi,
Suntem două raze de Soare. Când strălucești tu și mă luminezi pe mine, Când strălucesc eu și te încălzesc pe tine, Ne căutăm lumina unul altuia, în fiecare aură, Străbatem norii alergând după iubire în
Mi-ai zis o dată, Doamne, că-mi trebuie-nțelepciune Și m-ai trimis apoi în lume s-o găsesc Dar nu cu carul- ai făcut mențiunea, Ci bob cu bob, trudind am s-o-ntâlnesc Și-aș-am plecat la drum cu sacu-n
Un răsărit pe un întins de ape... Cimitir de ape? Naufragiaţii se pierd pe valurile uneori, furtunoase. Eşti aşezat între virgule, undeva la capăt. Mereu îţi găseşti unul ca să poţi trece mai departe. O
Acele timpului schimbă anotimpuri pe ținutul trupului nostru. Oameni adunați și răsfirați pe diferite zone ale corpului migrează pe parcursul vieții. Unii precum păsările, alții statornici precum munții. Dr. Joshua D. Stone spune că “fiecare
The Mountain Between Us. S-ar putea lesne spune că fermecătoarea Kate Winslet e o supraviețuitoare… de profesie. Dacă în urmă cu două decenii,în Titanic, a înfruntat valurile și-a scrutat înălțimile de pe catarg, îndurând răceala
Prea mult mi-ai pășit cu bocancii pin suflet Lăsându-mi urme de om grăbit Ai deschis alei nevrute cu-al tău umblet Și trandafiri, călcând nervos, tu mi-ai strivit Azi torn asfalt încins pe-a tale urme Fereastră-mi
Saxofonistul se apleca deasupra instrumentului, ca un îndrăgostit incurabil, chinuit de o permanentă dorinţă fizică în faţa căreia nu putea opune rezistenţă, iar degetele lungi apăsau pasional clapetele metalice, în timp ce suflul extras din