N-am mai trecut de-o viaţă prin satul copilăriei mele.
Plâng tălpile după liniştea prafului din uliţă, freamătă aripile închise în suflet când îmi amintesc. Când alunec pe vreo felie de viaţă, mă întorc cu gândul la ţinutul copilăriei, la casa mică cu livadă în spate, la pridvorul de lemn peste care curgeau apusurile şi răsăriturile sub magia unei fericiri întregi.
Încă mi-e dătător de putere gândul ştanţat în minte şi suflet că de acolo a început cunoaşterea mea de sine. Trec oameni prin gândul ăsta, se leagănă uliţa a neuitare sub paşii lor deşi nicăieri pe pământ nu le mai respiră umbrele. S-au întors demult cu toţii în pământul pe care l-au iubit, mai stă poate coasa la colţul grădinii aşteptând zadarnic mâna crăpată de muncă să o scuture din amorţire, curg apele pământului mai departe, vântul la fel tulbură firul grâului pe câmp, la fel râd şi macii în soare scuturându-şi rochiţele tulburător de frumoase, coboară încă apusuri şi răsărituri fermecate peste livadă şi pridvorul casei îmbătrânite.
Doar oamenii sunt alţii, cei vechi ori sunt departe prin lume, ori în cimitirul modest peste care liniştea devine tristă, greoaie, a nimănui … Singuri şi cei rămaşi şi cei plecaţi. Pentru că universul ne dă doar iluzia că aparţinem cuiva – de fapt ne aparţinem doar nouă înşine, pentru totdeauna, până la capătul timpului. Ne bucurăm de atingeri de-o clipă, de bucurii de-o clipă, de oameni care vin şi se duc din viaţa noastră, de zile şi nopţi, de anotimpuri, de respiraţia cerului. Trăim! Viaţa ne e mică, nu prea ştim la timp ce să facem cu ea, e dureros de fragilă şi ne curge printre degete cu toate darurile ei.
De-o vreme şi prin mine umblu tot mai rar deşi aud încă freamăt de aripi când muzica vieţii se cântă la mesele din jur. Poate dorm, poate-am uitat, poate n-am ştiut niciodată… Sau poate mă tem să mai deschid uşi închise demult. Încă mă mai aşteaptă în mine un om plin de încredere în visele lui. Şi poate de el mă tem cel mai tare.
N-am mai trecut de-o viaţă prin satul copilăriei mele… Doar gândul se mai întâlneşte cu sufletul tălpilor goale, mirosind a libertate fără capăt.