Când se vorbește despre acceptare, de cele mai multe ori, aceasta este privită astfel: cel care o va îmbrățișa alege să fie persoana care va lăsa de la el. Dar cum ar fi dacă pe
"Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei." Totul pornește de la a-ți judeca sau a nu-ți judeca semenul. Și de ce nu ai face-o atâta timp cât acest lucru
Mai mult decât ȋn alţi ani, gândurile care nu-mi dau pace anul acesta ȋn preajma sărbătoririi Zilei Naţionale a României mă ȋmpiedică să mă bucur senin de această zi a cărei simbolistică istorică parcă nu
În viață ne întîlnim cu oameni și Oameni. Unii ne lasă urme în suflet, alții ne înalță; pe unii nu îi mai vedem sau pe alții nu reușim să îi prețuim cum se cuvine. Oameni
Nu-ți da sufletul celui care îți promite Paradisul, dăruiește-l în schimb celui care este capabil să te urmeze până și în Infern. Cuvinte aparent frumoase puse lângă o fotografie sugestivă bântuie mediul virtual. Nu sunt
Mi-a plăcut mult acest gând a lui Albert Camus, atunci când ochii mei l-au descoperit printre multe altele dădătoare de înțelesuri. Dar, revenind la acesta, dacă omul nu este o idee, atunci ce este el?
O clipă... doar de o clipă e nevoie ca uitarea să se așeze peste memorie. O clipă și nu mai știi cine ești, timpul și spațiul își pierd însemnătatea. Privești oglinda și nu te cunoști,
Dacă nu aș fi fost atât de laș, te-aș fi rugat să-mi dai voie să-mi sprijin capul de umărul tău. Puțin. Atât cât să mi se liniștească sufletul. Aș fi stat acolo, fără să spun
Omule, cine ești și unde vrei să ajungi? L-ai avut pe Dumnezeu și L-ai trădat. Te-ai scufundat în plăceri și te-ai pierdut. Te-ai istovit în durere și n-ai învățat nimic. Ai înfrumusețat pământul și l-ai
Am mai scris, în multe ocazii, despre cuvinte. Despre puterea lor binefăcătoare sau despre capacitatea lor de a tăia aripi din elanul zborului. Despre faptul că ele sînt colțurile pietrelor de care ne agățăm sau
S-au spus așa multe lucruri despre Japonia, încît nu știu ce ar mai putea aduce, ca noutate, un gînd al meu. Provocarea este cu atît mai mare cu cît fascinația unei lumi altfel te dezorientează.
Conștiința este inteligenta, principiul organizator din spatele apariției formei. Conștiința a pregătit formele timp de milioane de ani pentru ca ea să se poată exprima pe sine prin ele în ceea ce este manifest. Cum
Bună ziua! Numele meu este Jane și am de spus ceva important! Știu că nu este bine ca un copil să abordeze direct unele probleme! Mi s-a întâmplat să fiu pusă să îmi cer scuze
Cred că una dintre cele mai frumoase biruințe umane este a birui împuținarea de suflet! Viața noastră pare să nu fie altceva decăt un licăr plăpând de lumină suspendat între două eternități de întuneric. Fiorul
Memoria își construiește ținutul. Câte poate ascunde un om sub chipul pe care îl poartă, câte povești, câte frici, câte secrete. Și drumuri ale căror porți pot fi deschise prin intermediul memoriei. Călătorii în timp,