Între timp și impulsuri

Memoria își construiește ținutul. Câte poate ascunde un om sub chipul pe care îl poartă, câte povești, câte frici, câte secrete. Și drumuri ale căror porți pot fi deschise prin intermediul memoriei. Călătorii în timp, în timpul fiecăruia.

Fiecare gând, fiecare secundă care trece lasă în urmă ceva. Totul se construiește clipă de clipă, așa cum povestea noastră nu înseamnă doar experiențe care ne-au marcat, ci înseamnă toți acei pași care par că nu ar fi contribuit cu nimic la întreg, dar ei sunt la fel de importanți, ei fiind puncte de legătură.

Memoria codifică și păstrează impulsurile creierului. Clipe transformate în amintiri, cu tot ce au adus ca stare. Suntem povești cuprinse în rama timpului, visători, temători, învolburați, în căutarea unui far.

Avem nevoie de memorie, busola noastră în căutarea sensului într-o lume care îți oferă mai mult decât ți-ai putea dori. Într-o lume in care trecutul locuieste cu prezentul, moartea cu viața, iubirea cu ura. Și totuși, e o lume în care nu totul se rezuma la a împlini nevoile de bază.

C.G. Jung spunea că “noi venim pe lume nu numai cu un corp, așa cum se știe, ci și cu un creier superior dezvoltat, care aduce cu sine întreaga istorie, iar atunci când face o activitate creatoare el se alimentează tocmai din propria istorie, adică din istoria omenirii.”

Mergând mai departe, păstrând firul vorbelor sale, “a uita nu înseamnă “a șterge”, ci înseamnă că intensitatea a devenit subliminală, a coborât sub prag, încât ea nu se mai poate impune în conștiința.”

Desigur, există și memoria sufletului, cea care se creează în timp și se păstrează în afara lui. Memoria sufletului, pentru mine, cea mai importantă și completă în a mă creiona, în a-mi reda clipele trăite. Doar că, accesarea ei cere un alt fel de înțelegere, pentru că te conduce către o altfel de cunoaștere, care te dezvelește, care te schimbă, și care, de cele mai multe, în postura de pământean, rămâne neînțeleasă pe de-a întregul.