Meditația dezidentificării
E o dualitate aici, în sinea mea, e ambivalență și e confuzie – mă cert eu cu mine. Eu însumi m-am întors împotriva mea: unde am ajuns s-a întors împotriva lui de unde am venit.
Cenaclul
Atât de…
Atât de gol, deși loc nu mai ai; Atât de întreg, deși zdrobit în bucăți; Atât de plin, deși n-ai cui să dai; Atât de aici, deși prin alte părți; Atât de al său, deși
Tu vezi în ea
Ardem clipe la temelii de catedrale, de sunete şi cuvinte grele, fără să poată să se mai nască. Suntem grăbiţi? Poate da, poate nu, ne complicăm când totul poate fi simplu! Tu vezi în ea
Gând de toamnă
Ascunde-mă-n căușul umbrei tale Și lasă-mi zâmbetul să cadă, Pe pașii ce îți stau pe nori agale, Când asfințitu-i copt fără de pată ! La ceas târziu când arde dulcea Lună, Mai stinge o țigară-n
Planuri pentru o zi
Sub plasturi încep a-mi crește flori, iar din așteptări încă-mi mai picură tăios tăcerea. Am reluat, pe rouă, la pas, poteca bătută-n pietrele Cetății pentru că ieri, crezându-mă deja ajunsă, mi-am reamintit că trebuie să-mi
Întrebări cusute cu fir de diamant
Ştii tu despre trupul meu mic şi plin de viaţă, Despre jocurile mâinilor mele? Despre degetele lungi trecute prin păr alintându-l? Despre mângâieri uşoare în urma cărora prind contur? Ştii tu despre ce scriu eu
Flori de cireș
Flori de cireș îmi sunt gândurile. Petale deschise crescute în lumină Ramuri ce și-au întins vârfurile Razelor strălucitoare se-nchină. Parfumul și-l plimbă sub atingeri de vânt Atât de ușor deschide a simțurilor poartă Și mângâie
Plictis alb
Ningea frumos. Fulgii de zăpadă dansau o vreme cu umbra lor, grațios, în ritmul unui vifor ușor, înainte să se așeze pe asfaltul pudrat. Pământul era cald încă, pulsa încă prin ierburi timpurii, înainte de
Privirea Cerbului Înstelat spre nepătrunsul tainei
Ceas de seară, prin munţi călătoare, liniştea cade, sevă de frunze-cascade, Rouă, aburi şi ceaţă, drum şerpuit printre nori, galbena toamnă scaldă roşietic apus. Un Cerb argintiu, înstelat, se-opreşte în mijloc de drum în pădure,
Necuprinsul
Am cautat sa cuprind Necuprinsul ratacind Pe carari line Si urme de dor pline Cu amintiri goale si reci Vagi poteci Ale pasilor pierduti Disparuti In ceturile fine Ale uitarilor de sine Tanjind sa imbratisez
Infinitul meu
Infinitul meu e limitat- De cuvinte Care mi-l sugrumă, Și de privirea ta Prin care calc pe Iluzii de brumă... Infinitul meu E firul de nisip Prin care îmi Îmbrățișez lumea- Iar lacrimile Ei îmi
De n-ai mai…
De n-ai pleca de fiecare data, De-as opri inima in piept sa bata De n-ai zambi cand ma privesti, De-as sti acum ca ma iubesti... As vrea ca-ntregul Univers sa-mi spuna Ca toate visele din
Cinci Elemente
Sunt Aer și mă inspiri cu putere, Mă inhalezi cu plăcere, Oxigenul nu îți este suficient, Pe mine mă tragi cel mai bine în piept. Sunt Apă și mă bei cu sete, după ce cu
Nimic nu trebuie scris numai o singură dată
Între viaţă şi moarte, între grafia vieţii şi grafia morţii, doar culoarea "a fi" îşi macină sunetele în primul şi ultimul zbor. Între viaţă şi moarte, primul om, primul vis, prima lacrimă, prima lumină şi
Conjugare
Eu aștept Tu aștepți Noi așteptăm Timpul trece Eu visez Tu visezi Noi visăm Realitatea doare Eu plutesc Tu plutești Noi plutim Viața zgâlțâie Eu te iubesc Tu mă iubești Noi ne iubim Dorul crește