E binevenită, în viață, alternanța între urcuș și coborâre, între deal și vale. Linearitatea ei este, deasemenea, salutară. Urcăm , din când în când, pe câte un vârf semeț de munte, pentru a respira un
Zilnic fiecare dintre noi se găsește fie în postura de vânzător, fie în cea de cumpărător. Vânzător de emoții, cumpărător de emoții. Pentru că asta suntem noi oamenii, o emoție. Și cu emoții ne hrănim,
Încercările de a-i ghici vieții intențiile, sunt criminale, pentru că dezmoștenesc viața de secretul cu care ne tratează și o fac să se răzbune într-un mod tipic-citește cinic- pentru ea. Răzbunarea apare sub forma înghețării
În perioda 31 octombrie – 2 noiembrie 2016, dl Kunio MIKURIYA, secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Vămilor, s-a aflat în vizită la Bucureşti. În cadrul vizitei, secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Vămilor, dl.
Noaptea e timpul pentru discuții. Cu inima mea. Cu mintea mea. Fiecare îmi spune câte ceva. Fiecare vrea să îmi vorbească despre ceva. Fiecare cu adevărul ei, cu dorințele ei, cu neajunsurile. Și un singur
Învăț de când mă știu: de la doi ani să răspund la întrebarea "Câți ani am?", "Care îmi este numele complet?", "Cine sunt părinții mei?", de la 10 ani, să ascult și să nu depașesc
Omul îşi câştigă în fiecare zi dreptul de a avea un "mâine". Când am întors ţara de partea Aliaţilor, pentru salvarea existenţei Statului român, aveam 22 de ani. Aceeaşi vârstă o aveau şi cei care
Am străbătut mii de orașe și zeci de capitale, am avut parte de bucurii și supărări în locuri de vis, din Macao la Paris... Oricîte experiențe aș avea, nimic nu se compară cu Orașul Luminilor,
Mâine, 22 octombrie, va avea loc, la Bucureşti, marşul "Luptă pentru Basarabia", la care participanţii vor cere Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului României asumarea proiectului de unire a României cu Republica Moldova. Participanţii la acest marş
"Iubirea adevărată e creatoare, mobilizatoare, restauratoare." Iubirea adevărată e o experienţă a bucuriei împărtăşite şi ea iradiază, ca atare, în întregul spaţiu din jurul său. Evident, nu am în vedere placiditatea bovină a unei nesimţiri
Îmi plac oamenii care atunci când se roagă nu cer nimic, niciodată, ci doar își apleacă capul în tăcere, restabilind echilibrul metafizic al lumii prin recunoașterea zilnica a propriilor slăbiciuni. În spiritul acestei credințe, ajută-mă Doamne
Dacă vrei să afli mai multe lucruri despre tine, trebuie să afli mai multe lucruri despre istoria poporului din care faci parte. Anumite lucruri care ţin de identitatea ta culturală nu le poţi descoperi decât
Cred că prima reacție a oricărui observator mai mult sau mai puțin atent la momentul decernării Nobel-ului literar 2016 a fost perplexitatea. Întrebarea, de prima instanță, a scriitorilor și a criticilor pare a fi fost:
Te rog, nu te îngrijora așa tare! Știi, pe măsură ce te apropii de finalul acestei etape a vieții, te surprinzi încercând să îți amintești vremurile bune și încercând să uiți momentele grele. Și te surprinzi
Cuvîntul neruga, cu rezonanțe asiatice parcă, pune în lumină cel puțin 3 aspecte: în primul rînd e aspectul fonic, cu accent pe silaba a doua și jocul triplu dinte o consoană și o vocală din