Dacă vrei să afli mai multe lucruri despre tine, trebuie să afli mai multe lucruri despre istoria poporului din care faci parte. Anumite lucruri care ţin de identitatea ta culturală nu le poţi descoperi decât studiind istoria neamului tău. Din această convingere deschid cu plăcere orice carte de istorie care ȋmi pică ȋn mână.
De-a lungul timpului am aflat lucruri care m-au făcut să fiu mândru că sunt român, dar şi lucruri care m-au pus serios pe gânduri. Dar aşa cum nu poţi să fii permanent mulţumit de tine ȋnsuţi, nici faţă de patrie nu poţi nutri mereu numai sentimente plăcute. Asta nu ȋnseamnă că le voi lua vreodată partea infirmilor care nu pot să-şi iubească patria. Sunt convins că aceştia nu pot să se iubească nici pe ei ȋnşişi, pentru că stima lor de sine este foarte mică. Şi nici n-ar putea să fie mai mare, din moment ce se identifică doar cu lucrurile negative pe care ei le află despre istoria neamului lor tot de la unii ca ei, care nu fac altceva decât să transmită mai departe urâţenia imaginii lor din oglindă. Pentru că orice ai face, ȋntotdeauna te percepi la scara propriilor tale cunoştinţe.
Aceşti oameni superficiali formează marea masă de manipulatori manipulaţi. Aş fi idealist să-mi doresc o lume ȋn care ei să nu-şi găsească loc. Mai ales ȋn acest stadiu pe care umanitatea ȋl parcurge, ȋn care mijloacele de comunicare ȋn masă sunt atât de diverse şi atât de facile. De aceea simţim că suntem ȋntr-un război permanent care de-acum ȋncolo va alterna componenta sa mediatică cu cea convenţională tot timpul. Războiul mediatic ȋi va omorȋ spiritual pe toţi cei care nu vor găsi mijloace să se ferească, iar cel convenţional pe toţi laolaltă, ca şi până acum.
Mai există şi o categorie aparte a acestor denigratori, alcătuită din oameni educaţi care cunosc suficient de multe lucruri despre poporul lor ȋncât ar putea păstra un echilibru ȋntre aspectele pozitive şi negative care le caracterizează naţia. Dar nu o fac, pentru că nu-i lasă aceeaşi ură de sine amplificată de admiraţia exagerată faţă de alte popoare.
Istoria este până la urmă o poveste despre drumul pe care un popor şi l-a făcut ȋn lume. Cum este spusă această poveste depinde de povestitor. El poate fi un denigrator incult sau dimpotrivă, foarte cultivat, dar incapabil să păstreze acel echilibru care l-ar face să fie un povestitor obiectiv şi cinstit cu el ȋnsuşi şi cu poporul din care face parte.
În această lume pestriţă şi ȋncăpătoare scara propriilor cunoştinţe ȋl va orienta pe fiecare către povestitorul pe care ȋl merită. Sau, cum mai spunem noi românii, cum ȋţi aşterni, aşa dormi.
