Noaptea e timpul pentru discuții. Cu inima mea. Cu mintea mea. Fiecare îmi spune câte ceva. Fiecare vrea să îmi vorbească despre ceva. Fiecare cu adevărul ei, cu dorințele ei, cu neajunsurile. Și un singur eu. Adică eu. Care trebuie să le împac pe amândouă. Pentru că vor să înceapă un război.
Și nu e vorba că cineva trebuie să câștige. E vorba de decizii. Toata viața se învârte în jurul unor decizii. Bazate pe intuiție sau pe logică. În care cred. În care am crezut. Și rezultatul lor. Așa cum am sperat sau nu. Dar care au construit omul care sunt azi.
Ne e teamă de singurătate și totuși avem nevoie de ea. Avem nevoie de timp pentru noi. De timp pe care să îl petrecem cu noi. Să ne privim, să ne ascultăm, să dezbrăcăm povara zilei, să ne acceptam , nu doar să alergăm, să ne pierdem prin tumult, de frică, de luarea unor decizii.
Iar noaptea îți oferă acest moment. În jur, e liniște și nu mai poti fugi de tine. Acum poți lăsa ca lacrimile să treacă pragul pleoapelor sau să râzi cu poftă pentru o reacție a ta. Să-ți dezvelești rănile sau să-ți sărbătorești reușitele. Putem orice. Doar să ne permitem. Și să fim mai blânzi cu noi.
