Decalogul seninătății

Vine un timp, cam pe la vârsta când nadirul se prefigurează la orizont, e timpul dumiririi de sine. E timpul când înțelegem cât de vitală este seninătatea pentru noi și pentru cei din jur și cât de elegant poate fi să-i întâmpinam pe cei apropiați nouă cu un surâs.

Îmi imaginez un decalog al seninătății, unul simplu, fără pretenții moralizatoare, o colecție de 10 gânduri care pot revela altele și care să nu aibă drept scop decât acela de a ne așeza mai inspirați pe verticala propriilor trăiri:

• Femeia ne invită întotdeanua să o privim, să o admiram și sa o iubim. Ne rotim în jurul ei, o privim de la distanță, o admirăm în taină, îi spunem poezii, pictăm tablouri, îi cântăm lieduri și canzonete. Mai mult de jumătate din întreaga literatură a lumii este dedicată eternului feminin, însa nici măcar un rând nu servește la nimic dacă nu suntem capabili sa aducem zâmbetul pe chipul femeilor care ne iubesc.

• O femeie care este doar frumoasă și nimic altceva va avea de înfruntat lupta celei mai dure frustrări, aceea de a nu se putea sustrage, cu frumusețea ei, uzurii fizice. Din acest motiv prefer femeile a căror frumusețe fizică este dublată și de o frumusețe a caracterului și a inimii pentru că doar în palpitul ei, regăsesc cu noblețe, un farmec niciodată perisabil.

• O relație a cărei pasiune se manifesta doar în orizontalitatea ei erotică, este, fatalmente, condamnată uzurii. La un moment dat înțelegi că doar elementele ei verticale, cele care țin spirit, rămân atunci când, inevitabil, se ajunge la platitudine și rutină. Supraviețuiește într-o relație tot ceea ce se poate adăposti, cu timpul, în melancolia ei.

• Femeile sunt atrase mereu de bărbații care le pot face să viseze, pierzându-se în splendida semantică a cuvintelor și în clar-obscurul lor. Inima unei femei cuprinsă de visare risipește în jur parte din nimbul ei luminos. Pentru o femeie nimic nu este mai prețios decât sa se știe iubită și înconjurată de atenție, fiind capabilă de orice sacrificiu, comportându-se senin și tolerant.

• Unei femei dacă i-ai luat iubirea, i-ai luat totul, în afară de capacitatea uluitoare de a se reinventa pe sine într-un spațiu pe care va învăța să-l organizeze profund. Femeile, altfel decât bărbații, își oblojesc rănile, estetizându-le, așezându-le sub calda și fragila oblăduire a cuvintelor.

• Mecanismul existențial al unei femei nu este, în cele din urma, foarte complicat, combustia lui vitală este iubirea, însă nu iubirea oarbă și obtuză, ci iubirea revelatoare, singura, de altfel, capabilă a ne conecta senin cu noi înșine.

• Dacă mâine aș lua totul de la capăt, având posibilitatea să aleg, conștient de toate consecințele, nu cred că aș schimba ceva la modul radical: aș exclude doar vanitatea din toate acțiunile mele, aș alege să fiu mai sfios cu mine însumi și cu cei din jur, înțelegând că vanitatea nu servește oricum la nimic! Poate avea o singură și legitimă întrebuințare: acea de a o folosi ca mecanism de protecție personală. Orgoliul nostru creează în viețile altora multe neplăceri, unele dintre ele sunt ireparabile. Pentru stima de sine este suficient a ne ține promisiunile.

• Meciul vieții noastre nu are minute de prelungire, nu mai putem schimba nimic, cerând reluarea jocului, așadar trebuie sa fim mai atenți cu timpul nostru, alegând sa nu-l irosim cu justificări inutile ori în compania oamenilor care nu ne sporesc, fiind ursuzi , întunecați și reci. De un timp încoace îmi impun să întâmpin pe fiecare om cu un zâmbet, cu o minima doza de seninătate, știind cât de mult am nevoie, la rândul meu, de seninătatea altora.

• Memoria, ca și uitarea de altfel, intră în ecuația substanțială a vieții . Slujește seninătății noastre să ștergem din memoria personală răul care ni s-a făcut, uitând deopotriva binele făcut altora, fără a uita, însă, nicicând binele făcut nouă, răsplătindu-l, când se poate, cu un alt bine fără gândul recompensei.

• Nu atât ceea ce oferim, ne răsplătește cu un surâs, cât mai ales felul în care o facem. Florile de câmp, simple și colorate, însoțite de un zâmbet cald și catifelat, pot deschide o inimă mai mult decât cele mai scumpe orhidee oferite glaciar.

Este atât de frumos a ne apropia îngăduitor de cei pe care nu-i cunoaștem. În ultimă instanță nu facem decât sa ne adulmecăm, stabilind, dacă în parfumul emanat de celălalt sălășluiește sau nu, pentru noi, o forță tămăduitoare. Dacă ne înmiresmează plăcut, ne este, în mod sigur, binefăcător.

decalogul

Cosmin Neidoni

Cosmin Neidoni LinkedIn | Facebook | De același autor

Nascut in Timisoara in 8 Martie 1975. Absolvent de filosofie, freelancer in domeniul traducerilor, scrie proza scurta, eseuri si poezie. Carti publicate: Scrisoare catre fiul meu, Das Schattenspiel. In pregatire: Viata la 40 de ani.

Recomandări

Adaugă comentariu