Plânsul tăcerii

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Și orice creangă goală ce-a rămas,
Când frunzele-au căzut pe jos, uscate,
Pe crâncena secundă cât un ceas,
A plâns amarnic, de singurătate.

La fel și omul singur pe pământ
E-un plânset jalnic, fără mărginire,
Prea lesne-i simți tristețea din cuvânt
Și bezna cea adâncă din privire.

El își închide visul fără rost
La porți atârnă lacătele grele,
Nu va mai fi nimic precum a fost,
E prea târziu și vremurile-s rele.

Nu se aud nici hohote cum ies,
Nici un suspin urechea n-o ajunge.
Se plânge mult, se plânge tot mai des
Și lacrima tăcerii greu străpunge.

plansul-tacerii

Emilia Amariei

Emilia Amariei De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu